Sport

Alba vrea o nouă promovare în Liga a 3-a: CSU Alba Iulia, favorită în barajul cu CSO Baraolt (Covasna)

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitatea Alba Iulia, câștigătoarea eventului județean, este cotată drept mare favorită înaintea duble de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, adversara studenților pregătiți de Mihai Manea fiind CSO Baraolt, campioana județului Covasna (ce a terminat neînvinsă competiția județeană ce a avut doar 9 etape).

Asta, întrucât la tragerea la sorți a barajelor s-au evitat reprezentantele altor județe mult mai puternice fotbalistice, gen Mureș (ACS Tg. Mureș 1898-Marosvasarhelyi SE 1898), Sibiu (Inter Stars Sibiu), Brașov (Olimoic Zărnești) sau chiar Harghita (CS Gheorgheni-VSK Gheorgheni).

Formația din Cetatea Marii Uniri a declarat ferm că obiectivul acestei stagiuni este accederea în eșalonul superior, iar lotul albaiulian este unul valoros pentru acest nivel, CSU Alba Iulia fiind o oază de stabilitate financiară, bazându-se pe un buget substanțial. Primul meci se va disputa sâmbătă, 18 iunie, pe “Cetate”, de la ora 18.00 (din acest motiv jocurile zilei din turneul semifinal al juniorilor A1 se vor muta la Oarda de Jos), iar returul este prevăzut peste o săptămână, în 25 iunie, în Covasna (ora 17.30). Înființată în 2018, formația universitară și-a propus să ajungă cât mai rapid în competițiile disputate sub egita FRF. În primul sezon a promovat din Liga a 5-a și a disputat finala Cupei României (1-2 cu Voința Stremț), iar al doilea, întrerupt de pandemia de coronavirus, a găsit-o pe locul secund în Liga a 4-a (a participat la barajul de la Ungheni CS Ocna Mureș care a și promovat). Vara trecută a fost o nouă finală județeană a competiției “KO”, iarăși pierdută la Unirea, după loviturile de departajare, cu același adversar, Voința Stremț, pentru ca în acest campionat CSU Alba Iulia să domine sezonul.

*După 3 ani, revenire la formatul clasic

În ultimele 3 stagiuni, din Liga a 3-a a retrogradat de fiecare dată o reprezentantă a Albei: CS Ocna Mureș (2019), în 2020 s-a “înghețat’ campionatul, Industria Galda de Jos (2021, dublă cu Pobeda Star Bisnov, 0-0 și 1-2), Unirea Alba Iulia (2022). Totuși, e posibil ca din ediția viitoare a eșalonului terț județul să fie reprezentat de 4 echipe dacă CSU Alba Iulia va reuși promovarea iar Unirea Alba Iulia va primi loc în eșalonul terț (ca o paranteză, 1988 a fost ultimul an în care municipiul reședință de județ a avut două echipe în “Divizia C”, Unirea Alba Iulia – ce a promovat atunci în “B” și Mecanica Alba Iulia – ce a retrogradat!).

În ultimul deceniu, Alba a avut momente extraordinare promovându-se 7 ani la rând: Europa Alba Iulia (2012), CSO Cugir (2013), Industria Galda de Jos (2014), Performanța Ighiu (2015), Mureșul Vințu de Jos (2016), Șurianu Sebeș (2017) și CS Ocna Mureș (2018, fără joc, Unirea Cristuru Secuiesc, adversarul de la baraj, neavând documentele obligatorii participării). Însă două dintre acestea, Mureșul Vințu și Șurianu Sebeș, au abandonat după câștigarea barajelor și ulterior s-au desființat. La barajele următoare au fost și rateuri: Sportul Petrești (2019, 2-3 și 0-6 cu CSM Tg. Mureș), sau Industria Galda de Jos (vara trecută), dar și realizări: CS Ocna Mureș – în două rânduri în 2020 (turneu în 3, cu Corona Brașov și CS Gheorgheni), respectiv 2021 (3-0 și 5-4 cu CS Iernut, Mureș). Practic, din această vară, după doi ani în care pandemia a bulversat sistemul competițional, se revine la sistemul clasic, implementat în 2005, cu dispute de baraj între reprezentantele a două județe.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), campioană națională la seniori și calificare la Europene!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), campioană națională la seniori și calificare la Europene! Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia) a cucerit titlul național în proba de 3000 metri obstacole, la senioare, și implicit a realizat calificarea la Europenele de Seniori (Birmingham, 10-16 august). Citește și: Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), vicecampioană […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Metalurgistul Cugir – CSM Deva 2-2 (1-1) | Balaur, Butnariu și Câșlariu (CSM Unirea Alba Iulia), în „roș-albastru”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSM Deva 2-2 (1-1), remiză într-un amical | Balaur, Butnariu și Câșlariu (CSM Unirea Alba Iulia), în „roș-albastru” Metalurgistul Cugir a remizat, scor 2-2 (1-1), cu CSM Deva, în al doilea test al verii. O confruntare spectaculoasă în care B. Minteuan a deschis scorul, devenii au întors rezultatul (prima reușită semnată de […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CIL Blaj – CSU Alba Iulia 3-0 (0-0), repetiție înaintea Cupei României | Bran și Gâțan, debut la „galben-albaștri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Partidă de verificare, CIL Blaj – CSU Alba Iulia 3-0 (0-0), repetiție înaintea Cupei României Într-o partidă de verificare, CIL Blaj a învins CSU Alba Iulia, scor 3-0 (0-0), goluri marcate de Pîntea (62) – reușită împotriva fostei echipe, Nistor (85) – un alt nou-venit și Tineiu (89). La albaiulieni s-a regăsit printre alții R. […]

Citește mai mult