Alba, pe locul 6 în topul județelor unde se vor face cele mai mari plăți APIA pentru micii fermieri. Câte cereri s-au depus
Județul Alba se află pe locul 6 în clasamentul județelor din România unde ajung cei mai mulți bani pentru micii fermieri care au cerut un sprijin excepțional, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte. Este vorba mai exact despre crescătorii de animale care dețin între 3 și 9 capete și nu s-au încadrat la plata pentru sprijinul cuplat.
Cererile s-au depus în două sesiuni până pe 2 mai și, respectiv, 7 iulie. Conform datelor comunicate de APIA în cele două sesiuni de depunere au fost depuse 11.226 cereri pentru un număr total de 54.239 animale.
Suma totală alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 48.569.289,97 lei, echivalent a 10.896.083 euro, din care: 24.284.644,98 lei, echivalentul a 5.448.041,5 euro, se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017 și diferența se asigură de la bugetul de stat.
Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către APIA prin împărţirea sumei alocată la efectivul elegibil de vaci de lapte. APIA precizează că în acestă perioadă se efectuează controlul administrativ al cererilor depuse, nefiind stabilit încă efectivul de animale eligibile. De asemenea, în conformitate cu art.7 din HG.nr.211/2017, plățile pentru ajutoarele excepționale destinate producătorilor de lapte se vor efectua până la data de 30 septembrie 2017.
Agenția de plăți a trimis la solicitarea redactorilor Agrointeligența -www.agrointel.ro, situaţia centralizatoare pe județe în funcție de numărul total de cereri depuse și număr de animale. Astfel, banii pentru cei mai mulți bani, în funcție de numărul total de animale pentru care s-au depus cereri, ar putea ajunge în județele Botoșani: 7.026 de animale, Mureș: 6.429 de animale, Suceava: 5.819 de animale, Harghita: 4.767 de animale și Bistriţa-Năsăud: 4.344 de animale, Alba: 4.163 de animale.
sursa: agrointel.ro
| Nr. Crt. | Judeţ | Număr total cereri |
Număr total animale
|
| 1. | Alba | 863 | 4.163 |
| 2. | Arad | 385 | 1.720 |
| 3. | Argeş | 38 | 192 |
| 4. | Bacău | 14 | 82 |
| 5. | Bihor | 59 | 295 |
| 6. | Bistriţa-Năsăud | 884 | 4.344 |
| 7. | Botosani | 1.521 | 7.026 |
| 8. | Brăila | 123 | 618 |
| 9. | Braşov | 227 | 1.334 |
| 10. | Bucureşti | 0 | 0 |
| 11. | Buzău | 96 | 489 |
| 12. | Călăraşi | 28 | 184 |
| 13. | Caraş Severin | 87 | 370 |
| 14. | Cluj | 640 | 3.130 |
| 15. | Constanţa | 68 | 413 |
| 16. | Covasna | 684 | 3.559 |
| 17. | Dâmboviţa | 5 | 22 |
| 18. | Dolj | 3 | 13 |
| 19. | Galaţi | 2 | 15 |
| 20. | Giurgiu | 1 | 8 |
| 21. | Gorj | 19 | 100 |
| 22. | Harghita | 913 | 4.767 |
| 23. | Hunedoara | 232 | 1.106 |
| 24. | Ialomiţa | 16 | 117 |
| 25. | Iaşi | 124 | 557 |
| 26. | Ilfov | 2 | 16 |
| 27. | Maramureş | 810 | 3.289 |
| 28. | Mehedinţi | 1 | 7 |
| 29. | Mureş | 1.332 | 6.429 |
| 30. | Neamţ | 87 | 375 |
| 31. | Olt | 0 | 0 |
| 32. | Prahova | 15 | 83 |
| 33. | Sălaj | 181 | 841 |
| 34. | Satu mare | 189 | 964 |
| 35. | Sibiu | 139 | 1.023 |
| 36. | Suceava | 1.296 | 5.819 |
| 37. | Teleorman | 26 | 125 |
| 38. | Timiş | 34 | 192 |
| 39. | Tulcea | 14 | 90 |
| 40. | Vâlcea | 19 | 96 |
| 41. | Vaslui | 0 | 0 |
| 42. | Vrancea | 49 | 266 |
| Total |
11.226 |
54.239
|
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Eduard Oancea, proaspăt absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, premiat la un select concurs de istorie: „Pentru mine istoria a reprezentat mereu o pasiune”
Eduard Oancea, proaspăt absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, premiat la un select concurs de istorie: „Pentru mine istoria a reprezentat mereu o pasiune” Pentru Eduard Oancea, absolvent din Promoția 2026 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Concursul Național de Referate și Comunicări Științifice pentru Liceeni „Nicolae Bocșan”, desfășurat la Sebeș, a […]
VIDEO | Festivitate emoționantă de încheiere a anului școlar 2025-2026 la Colegiul Militar din Alba Iulia: Momente festive pentru peste 600 de elevi, dintre care 143 sunt absolvenți ai Promoției 2026
Festivitate emoționantă de încheiere a anului școlar 2025-2026 la Colegiul Militar din Alba Iulia: Momente festive pentru peste 600 de elevi, dintre care 143 sunt absolvenți ai Promoției 2026 La Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia s-a desfășurat în dimineața zilei de joi, 18 iunie 2026 festivitatea de încheiere a anului școlar 2025-2026. Festivitatea […]
FOTO | Birou unic de informare pentru fermierii din Alba: Soluție în analiză pentru un acces mai rapid la fondurile europene
Birou unic de informare pentru fermierii din Alba: Soluție în analiză pentru un acces mai rapid la fondurile europene Printre temele discutate miercuri, 17 iunie 2026 la sediul Consiliului Județean Alba de președintele Ion Dumitrel cu reprezentanții fermierilor din județul Alba, însoțiți de primari, se află și nevoia unei mai bune informări privind oportunitățile de […]