Actualitate

Alba Iulia spune NU – ACTA!

Bogdan Presecan

Publicat

în

Sâmbătă 11 februarie, la ora 17.00, în faţa hotelului Cetate din Alba Iulia are loc un Flash Mob, o acţiune de protest inedită, în premieră pentru Alba Iulia, împotriva acordului ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) care în ultima perioadă a provocat un scandal internaţional şi care se referă la adoptarea unor legi prin care s-ar permite incălcarea gravă a vieţii private a utilizatorilor de Internet.

Petrecerea Divorțaților

11 februarie este o zi în care astfel de proteste vor avea loc în toată Europa (Franţa, Germania, Belgia, Anglia, România, samd) şi în toată ţara noastră (Cluj, Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Râmnicu Vâlcea). Acţiunea a fost promovată masiv pe reţelele de socializare, în special Facebook, iar la Flash Mob-ul din Alba Iulia şi-au anunţat deja participarea în jur 1000 de persoane.

Flash Mob-ul este o adunare foarte scurtă într-un loc public, participanţii efectuând o anumită acţiune neobişnuită, în semn de protest sau pentru a atrage atenţia asupra unei situaţii, pentru o durată scurtă de timp (de obicei câteva minute), după care grupul se răspândeşte. (B.P.)

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult

Actualitate

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]

Citește mai mult