Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Alba Iulia se transformă, timp de 3 zile, în Capitala europeană a jazzului; peste 40 de artiști din Israel, SUA și Europa vor concerta în Cetatea Alba Carolina

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Alba Iulia se transformă, de vineri până duminică, într-o Capitală a muzicii jazz. Peste 40 de artiști, membri ai unor trupe profesioniste din Israel, SUA, Europa și România sunt invitați să concerteze la Alba Iulia, la a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz. Unul dintre cele mai importante momente este, potrivit Laurei Orian, director artistic al festivalului, concertul muzicianului Shai Maestro Trio care va avea loc duminică, de la ora 21.30, pe scena din Piața Muzeului.

Alba Jazz01Ediția din acest an va aduce o mare surpriză pentru spectatori, au spus organizatorii în cadrul unei conferințe de presă. ”Dacă vă spunem despre ce e vorba nu va mai fi surpriză. Astfel de momente am mai văzut doar la televizor și pe canalul Youtube. Cert este că spectatorii trebuie să fie prezenți la ora 21.00. Surpriza va avea loc în zona scenei din Piața Muzeului”, este mesajul transmis. Iubitorii de jazz ar putea intui despre ce surpriză e vorba, având în vedre că organizatorii au transmis un indiciu: ”trandafir roșu”.

Alba Jazz10”Din punct de vedere organizatoric ne străduim să oferim cât mai mult. Atât pentru muzicanți, cât și pentru spectatori. Avem semnale că vor fi în număr foarte mare și din județele limitrofe. Ne dorim vreme bună pentru că în rest știu că lucrurile vor ieși cum trebuie. Principalii organizatori ai evenimentului sunt Consiliul județean Alba a cărui marcă înregistrată este acest festival. Al doilea organizator important este Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba care vine în sprijinul acestui festival atât din punct de vedere financiar și din punct de vedere al resurselor umane”, a spus Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba.

Laura Orian a mai spus că ediția din acest an s-a axat, în mare parte, pe artiști tineri, până în 30 de ani, originali care creează, cântă, compun și scot albume în formații consacrate și mai puțin pe artiști care activează în diverse proiecte.

Alba Jazz07„Faceți o vizită Festivalului, fără grabă, fără să vă gândiți la „jazz”, ci doar veniți cu încrederea că muzica pe care artiștii ne-o împărtășesc, ne face mai buni, mai fericiți, mai umani. Misterul muzicii de jazz ne oferă acea libertate de creație de care avem nevoie pentru a ne înalța ca și oameni. Nu e ușor dar nici greu, e o chestiune de atitudine. În patru ediții de festival, Alba Jazz a primit credibilitate și note foarte frumoase din partea artiștilor români și străini, intrând astfel în circuitul marilor festivaluri de gen din lume. Anul acesta vom avea ca și cap de afiș la Alba Jazz un om și un artist foarte valoros :  Shai Maestro, născut în poporul ales și care trăiește acum în Mecca Jazz-ului: New York. De acum încolo, nu mai putem spune că suntem la început. Doresc să mulțumesc artiștilor, organizatorilor și publicului pentru toate darurile lor”, a transmis Laura Orian, director artistic al Festivalului Internațional Alba Jazz.

Dacă ar fi ca la fiecare ediție Alba Jazz să existe un instrument privilegiat, anul acesta ar fi chitara, pe motiv de „cel mai cântat instrument”. Chitariști români și străini vor putea fi ascultați pe scenele festivalului, dar și la workshop-uri instrumentale.

În acest an, scena principală va fi amplasată între Muzeul Unirii și Sala Unirii. În plus, vor avea loc concerte indoor și outdoor la Framm’s, ateliere de jazz la Sala Unirii și Liceul de Artă Regina Maria.

Invitatul special al ediției este Shai Maestro Trio (Israel/New York), o apariție originală, profundă și spectaculoasă. La doar 29 de ani, Shai Maestro a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, alături de muzicieni de renume mondial. Doar un exemplu de colaborare semnificativă ar fi cea cu contrabasistul israelian Avishai Cohen, cu care a concertat în întreaga lume și a realizat patru albume.

Alături de Shai, în festival vor putea fi ascultați Sanem Kalfa și George Dumitriu din Turcia și Olanda, o combinație savuroasă între muzica tradițională orientală și jazz, Ana Cristina Leonte Quintet, Cristian Soleanu Organ Trio, Radu Vâlcu, Mihai Iordache Septet, Sebastian Spanache Trio, Luiza Zan și Peter Sarik, Souptrip, JazzyBit, Joncol Quatro

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional Alba Jazz păstrează, pe lângă concerte, câteva puncte devenite deja tradiție. Fiecare zi a festivalului va începe cu un Jazz Coffee – o întâlnire cu discuții alături de artiști invitați în festival, vineri, sâmbătă și duminică, ora 12.00, la Framm’s. Pentru ca jazz-ul nu se oprește odată cu programul concertelor, muzica va continua în stil liber în fiecare seară a festivalului, începând cu ora 23.00, la Framm’s. Jam session-urile festivalului de jazz înseamnă, pentru artiști, momente de creație și relaxare, plăcerea de a se juca cu instrumentele lor alături de artiști cu care poate nu cântă în mod obișnuit, iar pentru public, acestea sunt privilegiul de a asista la un act muzical colectiv, imprevizibil, irepetabil, neconvențional.

De asemenea, atelierele de jazz sunt în plină desfășurare și în acest an. Pentru că publicul unui festival de muzică conține întotdeauna și elevi sau tineri care vor să performeze, pe viitor, pe scenă, Alba Jazz a rezervat pentru toți aceștia un spațiu al întâlnirii cu mari artiști de jazz și chitară clasică, cu care au marea șansă de urma cursuri de compoziție, de găsire a drumului în cariera muzicală sau workshop-uri instrumentale. În 2015, la ediția a IV-a a Alba Jazz, profesori vor fi pianistul Lucian Ban din New York și diverși chitariști invitați printre care  Gabriel Guillen, Britta Schmitt si Carles Guisado. Festivalul Internațional Alba Jazz este organizat, în acest an, sub egida Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

PROGRAMUL ALBA JAZZ 2015

MARȚI, 19 mai:  PREFAȚA FESTIVALULUI

Ora 19:00 CAFFE  NOIR concert jazz standards ( Framm’s)

VINERI, 22 mai

Ora 9:00: Masterclass chitară clasică cu Tudor Dragoș (Sala Unirii)

Ora 10:00: JAZZ COMPOSITION – workshop cu Lucian Ban (New York) ( Liceul de Arte “Regina Maria”)

Ora 12:00: Jazz coffee: conferință de presă cu public (Framm’s)

Ora 18:00: RADU VÂLCU -concert de chitară clasică (Framm’s)

Ora 19:00 SANEM KALFA & GEORGE DUMITRIU – concert jazz (Framm’s)

Ora 20:00 CRISTIAN SOLEANU ORGAN TRIO concert jazz (Scena Piata Muzeului )

Ora 21:30 MIHAI IORDACHE SEPTET concert jazz (Scena Piata Muzeului)

Ora 23:00 7TH FLOWER TRIO- concert jazz urmat de jam session (Framm’s)

SÂMBĂTĂ, 23 mai

Ora 9:00: Masterclass chitară clasică cu Radu Vâlcu și Joncol Quartet (Sala Unirii)

Ora 10:00: Cum să ai o carieră ca muzician de jazz într-o lume globală – workshop cu Lucian Ban (New York) la Framm’s

Ora 12:00: Jazz coffee: conferință de presă cu public (Framm’s)

Ora 18:00: Gabriel Guillen – concert de chitară clasică (Framm’s)

Ora 19:00 Ana-Cristina Leonte Quintet – concert jazz (Scena Piata Muzeului)

Ora 20:00: JazzyBit – concert jazz (Scena Piata Muzeului)

Ora 21:30: Souptrip – concert Electro World Progressive Jazz (Scena Piata Muzeului)

Ora 23:00: Rebecca Dragomir Trio – concert jazz urmat de jam session (Framm’s)

DUMINICĂ, 24 mai

Ora 9:00: Masterclass chitară clasică cu Radu Vâlcu și Gabriel Guillen (Sala Unirii)

Ora 12:00: Jazz coffee: conferință de presă cu public ( Framm’s)

Ora 18:00: Joncol Quartet – concert de chitară clasică (Framm’s)

Ora 19:00: Luiza Zan & Peter Sarik – concert jazz ( Framm’s)

Ora 20:00: Sebastian Spanache Trio – concert jazz (Scena Piața Muzeului)

Ora 21:30: SHAI MAESTRO TRIO ( Scena Piața Muzeului)

Ora 23:00: Petrecere finală & jam session (Framm’s)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre

Ziarul Unirea

Publicat

în

Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre PREOTUL IOAN SABĂU – „CEL MAI IUBIT DINTRE VINERENI” – ,,Abia în închisoare în închisoare mi-am început misiunea preoțească, acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea