Rămâi conectat

Cultură Educație

Alba Iulia: Şcoala de vară „Aventura din Cetate” – activităţi recreative, ateliere, cursuri de engleză şi multe altele, pentru copii cu vârste între 4 şi 12 ani

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Parc de joaca Aventura din Cetate la Ryma29Cei care au copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani şi nu au cu cine îi lăsa pe perioada verii sau doresc ca aceştia să-şi petreacă timpul creativ şi distractiv, să se relaxeze, să înveţe prin joacă sau chiar să trăiască experienţe noi şi atractive au găsit acum soluţia. În Spaţiile Ryma din Cetatea Alba Carolina s-a deschis de curând Şcoala de vară “Aventura din Cetate”, unde copiii care rămân în Alba Iulia pe perioada vacanţei pot participa la o serie de activităţi atât educative cât şi recreative. Tabăra de vară se va desfăşura în 4 serii a câte 6 zile, în  perioadele: 29 iulie – 3 august 2013 , 5 august –  10 august 2013, 19 august -24 august 2013, 26 august – 31 august 2013. Sunt disponibile 15 locuri pentru fiecare serie. Programul fiecărei zilei este de la ora 8.00  la 16.00 şi include ateliere, cursuri şi activităţi  interesante, chiar şi vizite în oraş sau excursii.

Parc de joaca Aventura din Cetate la Ryma34Copiii vor avea parte de socializare cu alţi copii, de relaxare prin intermediul activităţiilor recreative, vor putea, de asemenea, să înveţe lucruri noi şi să îşi dezvolte abilităţile cu ajutorul jocurilor creative şi a sportului în aer liber.

Şcoala de vară se va desfăşura în Spaţiile RYMA de pe latura nordică a Cetăţii Alba Iulia – 2000 mp de iarbă verde, instalaţii de alpinism şi căţărat, tiroliană, tobogane, leagăne, trambulină elastică,  sală de clasă atât în aer liber cât şi în interior, teren de sport, grupuri sanitare, bucătărie mobilă şi alte facilităţi pentru copii.

Instructorii sunt  cadre didactice  şi facilitatori cu experienţă în desfăşurarea activităţilor cultural – recreative cu copiii. Cursurile şi activităţile şcolii de vară se vor axa pe dezvoltarea psiho-motorie a copiilor în special prin intermediul jocurilor  şi al socializării în cadrul unor ateliere şi cursuri organizate de cadrele voluntare în acest proiect.

Parc de joaca Aventura din Cetate la Ryma21– socializează cu copii de vârste apropiate

– se relaxează în cadrul unor activităţi recreative

– învaţă lucruri noi prin jocuri creative

– dezvoltă abilităţi şi competenţe pentru viaţă

– se joacă şi practică sportul în aer liber

-descoperă talente în diferite arte (pictură, desen, gastronomie, muzică)

Copiii au şansa să descopere ce le place!

Programul fiecărei zilei include:

08.00 – 9.00 – welcome, stretching, joacă;

09.00 – 10.00 – curs de limba engleză

10.00 – 10.30 gustarea de dimineaţa (sandwich de acasă);

10.30 – 11.30 – lecţii de vacanţă pentru şcolari/jocuri pentru cei mici

11:30 – 13:30 – activităţi specifice pe tema zilei, jocuri educative pentru copii;

13.30 – 14.00 – masa de prânz

14.00 – 16.00 – ateliere şi cursuri specifice (desen/pictură/lucru manual/realizare bijuterii/decupaje&colaje,/modelaj/gastronomie/muzică/istoria oraşului natal)

Parc de joaca Aventura din Cetate la Ryma12Sâmbăta şcoală de vară are program scurt: 9.00 -13.00 ce include ateliere specifice, jocuri ale copilăriei şi prezentarea lucrărilor executate în timpul săptămânii de către copii.

Programul include şi ieşiri în oraş, vizite la muzeu, la o pepinieră de plante, la fermă,  excursii opţionale (excursiile în afara localităţii nu sunt incluse în taxa iniţială).

Instructorii Şcolii de vară „Aventura din Cetate”  sunt  cadre didactice  şi facilitatori cu experienţă în desfăşurarea activităţilor cultural–recreative cu copiii,  suplimentaţi de artişti plastici, voluntari, un muzeograf, un  maestru bucătar şi alţi „lectori” ai  cursurilor pentru copii.

Tariful este de 15 lei pe zi pentru copiii înscrişi la şcoala de vară. Există şi opţiunea de 5 lei/oră pentru copiii care doresc să urmeze doar anumite cursuri ale şcolii de vară.

Pentru şederea suplimentară după ora 16.00, se achită 5 lei/30 min. Masa de prânz este asigurată prin catering şi include felul 2 şi desert, pentru care se achită un cost suplimentar de 8 lei/zi.

Pentru cei interesaţi, informaţii şi înscrieri la tel 0726863730 sau 0744152748, mail [email protected]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Epicentrul internaționalizării și colaborării educaționale în Europa

Unirea Ziarul

Publicat

în

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Epicentrul internaționalizării și colaborării educaționale în Europa La Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc săptămâna aceasta prima întâlnire oficială a Consorțiului European University for Academic Continuing Education (EU.ACE), marcând un moment semnificativ pentru cooperarea academică europeană. Inițiativa, lansată în decembrie anul trecut printr-un memorandum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea