Alba Iulia – oraşul ideal fortificat
Oraşul letonian Daugavpils, situat la circa 200 de kilometri de capitala Riga, a găzduit la începutul săptămânii trecute conferinţa internaţională cu titlul “The Fortified Ideal Cities” dedicată patrimoniului cultural reprezentat de oraşele care deţin fortificaţii importante de pe continentul european. La eveniment a participat şi o delegaţie a municipiului Alba Iulia, din care au facut parte domnii Cosmin Suciu, director la societatea ce se ocupă de lucrările de restaurare ale Cetăţii Alba Carolina şi Mihai Belală, consilier la cabinetul primarului. În acest context au fost prezentate imagini şi informaţii despre fortificaţia bastionară din oraşul nostru, atât în ceea ce priveşte componenta istorică dar şi legat de revitalizarea şi reabilitarea Cetăţii.
„Evenimentul la care am participat a fost organizat de către Forumul Internaţional pentru Cetăţile Fortificate. Obiectivul a fost acela de a crea un sistem de lobby pentru oraşele fortificate, pe lângă organismele europene şi de a le face cât mai cunoscute. La conferinţă au participat douăsprezece ţări iar evenimentul a fost prezidat de Hans-Rudolf Neumann, coordonatorul ştiinţific al Centrului European pentru Cooperare, alături de Hartmut Roder, preşedinte al ECCOFORT şi doamna Milagros Flores-Roman, preşedinte al ICOFORT – organizaţia mondială pentru cooperare în cadrul cetăţilor fortificate”, a declarat Mihai Belală, reprezentantul primăriei Alba Iulia la acest eveniment.
Reprezentantul Grupului Corint, Cosmin Suciu, ne-a declarat: „Am avut deosebita surpriză să constat că Alba Iulia era cunoscută aproape tuturor celor care au participat la această conferinţă şi chiar a fost dată drept exemplu pentru felul în care este pusă în valoare Cetatea Alba Carolina. În mod special cei care au condus lucrările nu erau deloc străini de transformările pe care le-a cunoscut în ultima perioadă fortificaţia bastionară din oraşul nostru iar unii dintre ei chiar s-au numărat printre cei care ne-au vizitat. Aprecieri deosebite pentru Alba Iulia a avut doamna Milagros Flores-Roman, preşedinte al ICOFORT care a identificat aici spiritul de întreprinzător al Americii. Alte aspecte care au determinat ca municipiul nostru să fie dat drept exemplu ca „oraş ideal” sunt atragerea masivă de fonduri europene pentru reabilitarea Cetăţii şi parteneriatul public privat dintre municipalitate şi o firmă privată”.
Numitorul comun al oraşelor fortificate ideale, al căror număr se ridică în Europa la cincizeci, este acela că, în dezvoltarea lor, au ca bază o fortificaţie militară cu o structură foarte bine definită, iar această fortificaţie se află într-o foarte bună stare de conservare. Unul din principalele obiective ale acestei conferinţe a fost aşadar şi acela de a sublinia această legătură istorică şi culturală existentă la nivel european şi valorificarea ei din punct de vedere turistic, economic şi social.
În cadrul conferinţei au avut loc sesiuni axate pe managementul şi marketingul unor obiective turistice de acest fel, sursele de finanţare şi schimbul de bune practici între cei care deţin şi vor să promoveze patrimoniul reprezentat de fortificaţii.
Emanuel DRĂGUŞIN
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]