„Alba Iulia, Cealaltă Capitală” – Concurs de istorie pentru liceeni
O nouă competiţie neconvenţională a fost iniţiată de Primăria Alba Iulia. Este vorba de un concurs de cultură generală prin care liceeni albaiulieni sunt provocaţi să îşi arate cunoştinţele despre istoria oraşului şi a Cetăţii Alba Carolina. În cadrul evenimentelor din săptămâna 2 – 6 aprilie, reunite sub genericul „Şcoala altfel”, Primăria Alba Iulia împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia organizează concursul pe teme de istorie „Alba Iulia, Cealaltă Capitală”.
Principalul scop al concursului este de a creşte interesul elevilor pentru istoria oraşului, promovarea bogatului patrimoniu cultural-istoric local, în condiţiile în care cunoştinţele albaiulienilor despre istoria oraşului lor sunt destul de precare, fapt confirmat şi de purtătorul de cuvânt al Muzeului Unirii, Liviu Zgârciu. Istoricul a spus că îşi doreşte ca în final câştigătorii să ajungă să-i concureze pe ghizii muzeului. S-au înscris 7 echipaje formate din câte 4 liceeni, care au fost repartizate în două grupe, elevii pregătindu-se pe baza bibliografiei recomandate de către specialiştii din cadrul Muzeului Unirii.

Luni, 2 aprilie, la Sala Unirii va avea loc semifinala concursului, iar joi, 5 aprilie, finaliştii se vor confrunta în etapa decisivă a competiţiei la sala Ball Room din Alba Mall. Conceptul finalei în care se vor întâlni patru echipe este o probă contra cronometru, accentul punându-se pe verificarea cunoştintelor într-un interval foarte scurt de timp, răspunzând unor întrebări selectate de muzeografii Liviu Zgârciu şi Tudor Roşu. Laureaţii vor primi diplome şi vor fi recompensaţi cu premii substanţiale în bani.
La lansarea acestui nou concurs, la sediul IŞJ Alba, au participat viceprimarul Voicu Paul şi purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer, inspectorul şcolar general al IŞJ Alba, prof. Cornel Sandu, conf. univ. dr. Lucian Marina (UAB), numeroase cadre didactice.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul
Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]
29 octombrie 2026 | „3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu
„3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș pentru o proiecție specială, în prezența regizorului, joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Centrul Cultural `Lucian Blaga”. Proiecția va fi precedată de un fragment din […]
