ALBA: Cod galben de ger până vineri
Până pentru data de 3 februarie 2 a fost emisă de către Administaţia Naţională de Meteorologie o atenţionate meteorologică de cod galben. Astfel, “vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse între -25 şi – 15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.”
Prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan, a convocat sâmbătă dimineaţă, instituţiile judeţene cu responsabilităţi în acest sens (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Alba, Direcţia de Sănătate Publică, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Unitatea de Primiri Urgenţe), într-o şedinţă extraordinară la Instituţia Prefectului, unde s-au stabilit măsurile imediate ce se vor lua pentru sprijinirea populaţiei. Pe scurt: au fost înaintate către toate primăriile din judeţ o adresă care conţine textul atenţionării meteorologice şi a măsurilor necesare la nivel local; s-a stabilit formarea unor patrule comune cu forţe ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, care să depisteze la nivelul unităţilor administrativ teritoriale eventualele situaţii de persoane fără adăpost persoanelor izolate, vârstnice sau bolnave care pot fi puse în pericol de temperaturile foarte scăzute; s-a dispus transportarea cu mijloacele din dotarea structurilor M.A.I., Serviciului de Ambulanţă a persoanelor cu nevoi la un adăpost temporar, pe toată perioada geroasă.
Pentru depistarea la timp şi luarea măsurilor imediate de ajutor a persoanelor fără adăpost, persoanelor izolate, vârstnice sau bolnave care pot fi puse în pericol de temperaturile foarte scăzute, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba face apel la toţi aceia care au cunoştinţă de astfel de cazuri să anunţe imediat prin numărul unic de apel 112, serviciile profesioniste de urgenţă. (B.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
27 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 27 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Petiție la Alba Iulia pentru rezolvarea blocajelor de la bariera spre Șoseaua de Centură: Soluția propusă de inițiatori
Petiție la Alba Iulia pentru rezolvarea blocajelor de la bariera spre Șoseaua de Centură: Soluția propusă de inițiatori O petiție a comunității locale din Alba Iulia și localitățile învecinate solicită modificarea orei de plecare a trenului Regio Alba Iulia – Zlatna, pentru reducerea blocajelor din trafic produse dimineața la trecerea la nivel cu calea ferată. […]
Foto | Nou salvator montan specializat în salvare aero la Salvamont-Salvaspeo Alba: Program național de pregătire, finalizat în Masivul Bucegi
Nou salvator montan specializat în salvare aero la Salvamont-Salvaspeo Alba: Program național de pregătire, finalizat în Masivul Bucegi Salvamont-Salvaspeo Alba are un nou salvator montan specializat în salvare aero, după finalizarea programului național de pregătire desfășurat la Bușteni, în Masivul Bucegi, în perioada 29 august – 13 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat publicat de Salvamont […]