Ştirea zilei

AJVPS Alba a câştigat bătălia cu competitorii săi constituiţi ilegal!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După cum vă informam într-o ediţie precedentă, se pare că asociaţiile de proprietari constituite ad-hoc pentru a gestiona fondurile de vânătoare de pe raza judeţului Alba s-au constituit forţând limita legii. Fireşte, modul de asociere, care lasă să se bănuiască interese oculte în spatele lor, a fost contestat de către Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Alba la Ministerul Mediului şi Pădurilor. Şi iată că din cele 10 contestaţii depuse 6 au fost ADMISE! Mai mult de jumătate. Şi pentru că v-am promis în ediţia respectivă că ne vom apleca mai atenţi asupra acestor asocieri şi vă vom dezvălui o parte dintre interesele aflate în spatele lor, revenim azi cu detalii.
lLa Asociaţia „Piatra Craivei” morţii au semnat acte de asociere, cu suprafeţe de 10 ori mai mari decât deţin în realitate
Deşi contestaţia depusă împotriva Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri „Piatra Craivei” a fost respinsă de minister, avem motive temeinice să ne îndoim de legalitatea acestei asocieri. Din datele pe care le deţinem, reiese că printre persoanele fizice şi juridice care „au formulat cereri de aderare” la această asociaţie şi care, sub semnătură proprie, s-au înregistrat cu terenuri pe care, chipurile, se află fond cinegetic, figurează persoane… decedate de 2-3 ani! Este cazul numitei Domnica Muntean, despre care aflăm că ar fi decedat în anul 2009, şi al numitei Ana Rus, despre care avem date că ar fi decedat în anul 2008. Este, de asemenea, cazul lui Ioan Diodiu, care apare ca defunct pe titlul de proprietate şi, totodată, ca semnatar al asocierii, în baza unei adeverinţe. În aceeaşi situaţie se află Lucian Seicean.
Şi ca să fie ilegalitatea completă, proprietarii Sofia Truţa şi Maria Jomolean, care au împreună, la Cricău, o suprafaţă de 6.700 mp. intră în asociere doar sub semnătura Mariei Jomolean, cu… 6,28 ha! Adică exact cu de 10 ori cât au ambele în posesie, în realitate.  Acelaşi lucru se întâmplă cu decedatul Seicean, care are pe titlul de proprietate 3.400 mp., dar primeşte adeverinţă de la Primăria Cricău pentru…3,04 ha. În aceste condiţii „asocierea” nu cred că mai face două parale, şi nu se poate deovedi de către proprietari deţinerea a 51% din fondul de vânătoare pe care doresc să-l gestioneze.
*Composesoratele şi-au înmulţit suprafeţele în mod inexplicabil
Un alt caz interesant este cel de la Galda, caz în care contestaţia AJVPS Alba a fost admisă. Acolo, printre asociaţi figurează Composesoratul foştilor propietari Benic, cu o suprafaţă de 307,83 ha., Composesoratul Valea Bulzului- Dumbravă, cu o suprafaţă de 422,76 ha. şi Composesoratul Coliba Truţii, cu o suprafaţă de 746,97 ha. Ei bine, în realitate suprafeţele pe care le deţin acestea, conform documentelor, sunt mult mai mici: Composesoratul Benic a fost pus în proprietate cu 90,39 ha., Composesoratul Valea Bulzului- Dumbrava a fost pus în posesie cu 1,13 ha., iar Composesoratul Coliba Truţii a fost pus în posesie cu 7,10 ha.! De unde diferenţa? Este probabil şi posibil ca diferenţa să fie cea reală, la care au dreptul oamenii, dar dacă juridic nu au fost puşi în posesie, atunci nici nu pot dispune de suprafaţa „reală”, nedovedită cu documente, pentru a intra cu ea într-o asociere…
*Primăria Aiud încredinţează cu de la sine putere fondul cinegetic!
Dar cea mai mare gogoriţă posibilă am văzut-o în cazul Consiliului Local Aiud. Nici în acest caz ministerul nu a admis contestaţia AJVPS Alba, deşi ilegalitatea e colosală. Această administraţie a emis o hotărâre (nr. 155 din 25 august 2010) prin care, cităm: „încredinţează pentru o perioadă de 10 ani o suprafaţă cinegetică productivă de 1323 ha. din fondul de vânătoare nr.17 Aiud şi suprafaţa de 203 ha. din fondul de vânătoare 20- Lopadea Nouă, Asociaţiei de Proprietari Mureşul.” Păi legea INTERZICE cu desăvârşire dispunerea după bunul plac de fondul cinegetic, de către administraţiile locale. Eventual, conform legii, acestea pot intra în asociere cu terenul pe care-l au în proprietate şi POT PROPUNE ministerului un gestionar al fondului cinegetic. Dar cel care hotărăşte, desigur, este Ministerul Mediului şi Pădurilor. Dar haideţi să trecem în revistă fondurile disputate, cele care au făcut obiectul contestaţiei din partea AJVPS Alba, iar contestaţia a fost admisă de minister: Vâltori- Feneş, Vidolm, Lopadea Nouă, Alba Iulia, Galda şi Valea Bistrei.
Încheiem aici, deocamdată, promiţându-vă că vom reveni cu detalii despre „sforăriile” la care s-au pretat unele primării, pentru a dispune de fondul cinegetic ele însele, şi „vânătorii” care le conduc.

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult