Politică Administrație

Agenții economici și persoanele fizice din Alba Iulia au obligația de a curăța zăpada și gheața din fața imobilelor. În caz contrar, pot primi amenzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Instituțiile publice, agenții economici, persoane fizice și juridice au obligația de a curăța zăpada și gheața de pe trotuare, din fața imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea în caz contrar pot primi amenzi.

alba-iulia-zapada01

Activitatea privind deszăpezirea și combatere polei în municipiul Alba Iulia  se desfășoară în baza unui contract încheit cu SC Polaris M Holding SRL Constanța.

Reprezentanții Primăriei Alba Iulia susțin că orașul se poate curăța într-o zi sau două, nu în două ore.

Însă, conform HCL nr. 368/2005, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile publice, agenții economici, persoane fizice și juridice au obligația de a curăța zăpada și gheața de pe trotuare, din fața imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea.

Asociațiile de proprietari au obligația ca în perimetrul administrativ să asigure curățirea aleilor și trotuarelor.

Se vor curăța prioritar pantele, traseele utilizate de mijloacele  de transport în comun, trotuarele, bulevardele urmând apoi străzile cuprinse în anexele la contract.

În caz de nerespectare a acestor măsuri se va proceda la aplicarea prevederilor Hotărârii nr. 138/2007  a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, art. 2 punctul 13 privind  necurățarea zăpezii și a gheții imediat după depunere sau cel târziu până la ora 9,00 de pe trotuare, din fața imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională. Pentru persoane fizice de la 50 la 100 lei iar pentru persoane juridice de la 200 la 400 lei.

Cu privire la parcările rezidențiale, beneficiarii de parcare cu plată au obligația de întreținere (curățire a zăpezii).

În caz de nerespectare se vor aplica prevederile HCL 76/2010 privind organizarea și funcționarea parcărilor publice de reședință, art. 19, lit. ”c”  prevede: necurățarea parcărilor de către beneficiarii locurilor de parcare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 100 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, vicepreședintele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir.  După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]

Citește mai mult