// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

AFM a început procedura de suplimentare a bugetului alocat Programului „Rabla” destinat persoanelor juridice

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a început procedura de suplimentare a bugetului alocat Programului „Rabla” destinat persoanelor juridice, iar toate criteriile de eligibilitate pe care acestea le îndeplinesc după depunerea dosarelor de finanţare vor fi fi aprobate după rectificarea bugetară, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis miercuri AGERPRES.

„În ceea ce priveşte Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla), având în vedere epuizarea fondurilor alocate persoanelor juridice, AFM a demarat procedura de suplimentare a bugetului alocat programului. Persoanele juridice care au depus dosare de acceptare şi îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor fi aprobate după rectificarea bugetară. AFM publică periodic listele cu persoanele încadrate în această categorie, la secţiunea Cereri care îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi vor fi aprobate după rectificarea bugetară. Persoanele juridice care doresc să se înscrie în Program o pot face până la finalul sesiunii, sub rezerva aprobării suplimentării bugetului”, se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, ca urmare a aprobării dosarelor de finanţare în şedinţa Comitetului de Avizare al AFM din data de 29 august 2018, a fost publicată o nouă listă cu persoanele juridice acceptate în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul „Rabla Plus”).

Astfel, potrivit datelor centralizate, pentru Programul „Rabla Plus” au fost acceptate 49 dosare pentru 132 autovehicule, dintre care 40 electrice hibride şi 92 pur electrice.

Lista persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului „Rabla Plus”. În acest context, firmele care au fost acceptate se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto validaţi în cadrul programul, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul instituţiei.

AFM precizează că sesiunea de depunere a dosarelor atât pentru Programul „Rabla”, cât şi pentru Programul „Rabla Plus” se desfăşoară până la data de 28 septembrie 2018.

Tot în şedinţa Comitetului de Avizare al AFM au fost aprobaţi patru producători (doi pentru Programul „Rabla” şi doi pentru Programul „Rabla Plus”) care vor încheia contracte de finanţare nerambursabilă cu Administraţia, în perioada 30 august – 4 septembrie 2018, notează sursa citată.

Conform statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), vânzările totale de autovehicule noi au crescut, în primele şapte luni ale anului, cu 23,8%, până la 105.686 unităţi, comparativ cu intervalul de referinţă din 2017. În continuare, persoanele juridice sunt cele care susţin vânzările auto în România (63% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele 7 luni), însă şi achiziţiile realizate de către persoanele fizice au crescut cu 32% în comparaţie cu intervalul ianuarie – iulie 2017, până la 33.013 de unităţi.

În ceea ce priveşte autoturismele ‘verzi'(electrice şi hibride), interesul pentru acestea continuă să rămână unul ridicat în acest an, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul ‘Rabla Plus’. Ca urmare, după primele 7 luni din 2018, ponderea autoturismelor ecologice în vânzările auto totale din România a ajuns, în intervalul de referinţă, la 2,5%, în creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar numărul acestora se ridică la 2.293 de unităţi, aproape dublu faţă de intervalul de referinţă.

Din totalul comercializat în perioada ianuarie – iulie, 1.754 de unităţi sunt autoturisme hibrid plug-in (creştere 54,5% faţă de primele şapte luni din anul anterior), iar 485 sunt electrice 100%, respectiv de circa 3,2 ori mai mare (+225,5%), la nivel comparativ.

Voucherele din Programul „Rabla Clasic”, ediţia 2018, pentru persoane fizice, s-au epuizat la sfârşitul lunii martie, la numai două săptămâni după demararea sesiunii din acest an a programului guvernamental, iar o viitoare suplimentare de buget se va concretiza în măsura în care bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va permite acest lucru, conform precizărilor făcute de instituţie, la solicitarea AGERPRES, în data de 6 iulie.

La începutul lunii august, premierul Viorica Dăncilă anunţa o suplimentare importantă de fonduri ce va fi realizată pentru Programul „Rabla”, în sensul acordării a încă 30.000 de tichete pentru achiziţia de autoturisme. „Astfel, vom ajunge la 50.000 de tichete alocate în acest an programului ‘Rabla’, dublu faţă de anul 2017”, a spus Dăncilă.

Ediţia cu numărul 15 a Programului „Rabla” a demarat în data de 15 martie 2018, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, cu două luni mai devreme faţă de sesiunea din 2017, bugetul alocat fiind de 253 de milioane lei. Anul trecut, Programul „Rabla” (cu extensiile Clasic şi Plus) a beneficiat de o alocare în valoare de 205 milioane de lei, inclusiv cu suplimentarea de 25 de milioane lei din timpul anului.

Ministerul de resort estimează că, în 2018, românii vor cumpăra, prin Programul „Rabla Plus”, 2.000 de maşini electrice.

Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” (de 6.500 de lei) se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul „Rabla Plus”, numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.

Sursa Agerpres

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419