Politică Administrație

Adrian Teban: ”Am reușit să realizăm investiții importante, chiar dacă orașul Cugir a fost ocolit de fondurile de la Bugetul de Stat”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Prezent la Radio Unirea FM, primarul Cugirului, Adrian Teban, a făcut o trecere în revistă a ivestițiilor pe care administrația locală a reușit să le deruleze, cu ajutorul fondurilor europene și a taxelor și impozitelor colectate la bugetul local, atât de la locuitori, cât mai ales de la firmele care iși desfășoară activitatea în zonă.

Adrian Teban la Radio Unirea FM”Pe lângă fondurile europene, avem agenți economici serioși care aduc resurse considerabile la bugetul local, foarte importante pentru realizarea investițiilor pe care le-am derulat în oraș. Cea mai importantă este renovarea Spitalului Orășenesc pe care, după ce l-am salvat de la închidere, în anul 2009, am decis, împreună cu Consiliul Local, să-l readucem pe linia de plutire. Anul trecut am investit acolo aproximativ 30 de miliarde de lei din bugetul local și mai avem acum un proiect pe fonduri europene, în valoare de 2 milioane de euro, pe care sper să reușin să-l finalizăm până la sfârșitul acestui an. Mai avem un proiect, tot pe fonduri europene, pentru reabilitarea a circa 7 străzi din oraș, care în prezent este executat în proporție de 60% și sper ca până la sfârșitul lunii octombrie să reușin să-l aducem cât mai aproape de finalitate. Mai avem, de asemenea, proiectul care se desfășoară în tot județul Alba, referitor la reabilitarea rețelelor de apă și canalizare. În majoritatea localităților acest proiect s-a închis și în această toamnă se va închide și la Cugir, asta însemnând reabilitarea și racordarea la rețeaua de canalizare a întregului cartier Cindeni, racordarea localității Vinerea la noua stație de epurare și reabilitarea canalizării pe câteva străzi din oraș. Cu închiderea acestui proiect vom reuși să avem rețele de apă și canalizare pe întreaga suprafață a Cugirului”, a declarat primarul.

Edilul a subliniat faptul că aceste investiții s-au realizat în ciuda faptului că orașul pe care îl conduce a fost ”ocolit” de fondurile de la Bugetul de Stat, din cauza legii prin care primăriile primesc bani în funcție de încadrarea administrativ-teritorială. În opinia sa această lege trebuie schimbată, iar PNL nu va vota Bugetul pentru anul 2016 dacă nu se vor face modificări în acest sens.

”E normal ca acea lege să fie modificată și să revenim la o formulă agreată de toți factorii politici. Nu doar titlul de municipiu, oraș sau comună trebuie să dea suma pe care vor trebui să o primească administrațiile locale. Sunt municipii de 20.000 de locuitori și orașe de 30.000 de locuitori. Și invers, sunt comune care au 9.000 de locuitori și orașe cu 4.000 de locuitori. Noi, cei de la Partidul Național Liberal, am discutat că nu vom mai fi de acord cu această repartizare și ne vom opune la adoptarea bugetului dacă se va continua cu acest mod de repartizare. Pentru Cugir, noi suntem obișnuiți să lucrăm doar cu bugetul orașului, pentru că de multă vreme orașul a fost ocolit de fondurile naționale, dar am reușit chiar doar cu banii de la bugetul local, să ne facem treaba”, a concluzionat primarul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Coridor de mobilitate urbană verde și cel mai mare parc modernizat la Aiud: Două proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Coridor de mobilitate urbană verde și cel mai mare parc modernizat la Aiud: Două proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru” Un oraș mai verde, mai accesibil și mai sigur este ceea ce autoritățile publice din Municipiul Aiud urmăresc să realizeze prin implementarea proiectelor cu finanțare europeană. Un proiect, cel de regenerare urbană a cartierului Microraion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | SC Apa CTTA SA Alba a semnat contractul de lucrări „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”

Bogdan Ilea

Publicat

în

SC Apa CTTA SA Alba a semnat contractul de lucrări „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum” Azi, 19 iunie 2026, la sediul operatorului regional din Alba Iulia, SC Apa CTTA SA Alba a semnat cu ELECTRO CLIP MAP SRL contractul de lucrări „Capacități de producție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

SURSE: Cătălin Predoiu, susținător al premierului desemnat Adrian Veștea, şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL

Ioana Oprean

Publicat

în

SURSE: Cătălin Predoiu, susținător al premierului desemnat Adrian Veștea, şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Cătălin Predoiu și-a dat demisia miercuri, 17 iunie 2026, din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, potrivit unor surse din partid citate de News.ro. Acesta s-a poziționat în sprijinul premierului desemnat Adrian Veștea. Demisia a intervenit în contextul […]

Citește mai mult