ADR Centru a finalizat recent prima versiune de lucru a Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020
*Documentul este supus consultării publice pe site-ul www.regio.adrcentru.ro
Strategia de dezvoltare regională este parte a Planului de Dezvoltare a Regiunii Centru, principalul document de planificare și programare la nivel regional elaborat de ADR Centru, în parteneriat cu grupurile de lucru județene și avizat de membrii Comitetului Regional de Planificare.
Forma finală a documentului urmează a fi aprobată de către Consiliul de Dezvoltare Regională Centru până la sfârșitul anului 2013. Strategia de Dezvoltare își propune fixarea unui cadru de dezvoltare a regiunii, stabilind liniile directoare pentru următorii 7 ani.
În ultimul trimestru al anului 2012 ADR Centru a organizat întâlniri punctuale cu grupurile de lucru județene, dar și întâlniri individuale cu promotorii de proiecte. Dezbaterile din cadrul acestor întâlniri s-au axat pe completarea portofoliului regional de proiecte propuse și necesare, identificate de către autoritățile publice locale. Potrivit reprezentanților agenției, s-a urmărit ca proiectele propuse să aibă obiectivele clar stabilite, inclusiv modul de atingere și măsurare a acestora, prin stabilirea unor indicatori de proiect ușor verificabili. De asemenea, discuțiile au vizat analiza resurselor necesare pentru elaborarea și implementarea proiectelor, inclusiv sursele de finanțare.
Ca atare, fiind fundamentată pe Analiza socio-economică și pe Analiza SWOT de la nivelul Regiunii Centru, Strategia de Dezvoltare ia în considerare nevoile majore ale regiunii și are în vedere potențialul său real de dezvoltare. Pentru o evaluare cât mai corectă a nevoilor și a potențialului regiunii, cele două analize menționate integrează rezultatele unor studii sectoriale elaborate la nivel regional în perioada 2010-2011.
Prin activitatea desfășurată în cadrul Comitetului Regional de Planificare și a grupurilor tematice și județene de lucru s-a urmărit implicarea actorilor relevanți pentru dezvoltarea regională în toate etapele procesului de planificare și programare. Au fost avute în vedere de asemenea și strategiile de dezvoltare ale județelor regiunii pentru perioada următoare.
Astfel, Strategia de Dezvoltare a Regiunii Centru cuprinde 6 axe prioritare de dezvoltare, fiecare dintre acestea grupând un număr de priorități și măsuri specifice, respectiv dezvoltarea urbană și dezvoltarea infrastructurii tehnice și sociale regionale; creșterea competitivității economice și stimularea inovării; protecția mediului înconjurător, concomitent cu creșterea eficienței energetice și stimularea utilizării surselor alternative de energie; dezvoltarea zonelor rurale, prin sprijinirea agriculturii și silviculturii; dezvoltarea turismului, inclusiv sprijinirea activităților culturale și recreative; dezvoltarea resurselor umane, odată cu creșterea incluziunii sociale.
”Programarea dezvoltării regionale este o acțiune deosebit de complexă, care presupune consultări publice largi și un parteneriat puternic între actorii din regiune care intervin în acest proces. Prin această Strategie am dorit să armonizăm nevoile identificate la nivelul comunităților locale, rezultate în urma întâlnirilor de lucru, dar și din documentele de planificare. Avem finalizate nu numai analizele socio-economice, ci și analiza punctelor tari și slabe, dar și a oportunităților de la nivel regional, precum și 14 studii în diverse domenii
de interes regional, de la profilele socio-economice ale județelor la analiza demografică a Regiunii, sau la cea a infrastructurii, fiind atinse și subiecte precum potențialul energetic și al resurselor de energie regenerabilă, sau al dezvoltării turismului. De fapt, toate aceste documente pot fi consultate pe paginile noastre de Internet. Acum vom trece la selectarea proiectelor necesare și prioritizarea acestora, activități pentru care avem nevoie de implicarea comunității. Dorim ca această Strategie să asigure dezvoltarea economică și socială unitară și echilibrată a județelor și a întregii regiuni”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Taxa pe LUX s-a amânat până pe 30 septembrie: De ce nu s-a putut implementa măsura Taxa pe lux nu se va implementa până în toamnă. Statul a realizat că nu știe ce clădiri sau mașini vor fi impozitate sau cum se va calcula valorea impozabilă. Executivul nici măcar nu a calculat impactul bugetar al […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare