Actualitate

Admitere liceu 2014, după repartizarea computerizată. Liceele din Alba unde ești admis cu medii sub 3

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ministerul Educației Naționale a publicat prima etapă a repartizării computerizate, iar elevii știu la ce liceu vor învăța din toamnă. Există însă și elevi care au fost admiși cu toate că au obținut note de 1 la română și matematică, iar media celor 4 ani de gimnaziu a fost puțin peste 5.00. Conform unei analize Gândul.info în țară sunt 322 de licee dintre care 6 în Alba, unde ultima medie de admitere a fost sub 3.00.

În județul Alba, un număr de 745 de elevi au obținut media sub 5.00 la examenul de Evaluare Națională 2014, adică 74,4% dintre cei care au susținut examenul, iar un număr de 193 de elevi, adică 9,11% au fost repartizați cu media de admitere sub 5.00.

Liceele din Alba unde sunt admiși elevi cu medii între 2 și 3:

LICEUL TEHNOLOGIC din SEBEŞ – specializarea Industrie textilă şi pielărie -2.26

LICEUL „CORNELIU MEDREA” din ZLATNA- specializarea Electronică automatizări-2.36

COLEGIUL TEHNIC „ALEXANDRU DOMSA” ALBA IULIA-Electric -2.44

LICEUL TEHNOLOGIC SILVIC CIMPENI-  Mecanică-2.58

COLEGIUL TEHNIC „I. D. LAZĂRESCU” CUGIR-  Electronică automatizări-2.89

LICEUL TEHNOLOGIC „TIMOTEI CIPARIU” BLAJ –  Mecanică-2.98

Începând din 2014, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Potrivit legislaţiei în vigoare, în învăţământul liceal se pot înscrie şi elevii care au obţinut medii sub 5 la evaluarea naţională. Măsurile luate au avut, potrivit iniţiatorilor, un rol social: niciun copil să nu rămână pe stradă şi, chiar cu note de 2, 3 sau 4, să fie admişi în liceu, învățământul obligatoriu fiind de 10 clase și nu 8, cum era acum câțiva ani.

Astfel, Liceul Tehnologic din Sebeș, Liceul ”Corneliu Medrea” din Zlatna, Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia, Colegiul Tehnic ”I. D. Lăzărescu” din Cugir sau Colegiul Tehnologic Silvic din Câmpeni au admis elevi de la Școala Gimnazială Pianu de Sus, Liceul ”Corneliu Medrea” Zlatna, Școala Gimnazială Bărăbanț, Școala Gimnazială Veseus sau Școala Gimnazială ”Iosif Sârbu” Sibot cu medii sub 3 și note sub 2 la examenele Evaluării Naționale 2014.

Rezultatele publicate de Ministerul Educației Naționale, pe EDU.RO arată că au fost elevi admiși cu medii sub 3.00 la licee care au înregistrat rezultate dezastruoase la Bacalaureat 2014. Liceele cu cele mai mici procente de promovabilitate la BAC-ul din acest an sunt: Liceul Tehnologic ”Timotei Cipariu” Blaj – 6,9%, Liceul Tehnologic ”Țara Moților” Albac – 10,53%, Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni – 21,77%, Liceul Tehnologic Jidvei – 23,73% și Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” Alba Iulia – 24,44%.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 270.000 de șomeri la sfârșitul lunii august 2026. Mai mult de 29.000 sunt tineri sub 25 de ani

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 270.000 de șomeri la sfârșitul lunii august 2026. Mai mult de 29.000 sunt tineri sub 25 de ani Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, vineri, că rata șomajului înregistrată la nivel național a fost de 3,26% în luna august. Luna trecută, aproape 270.000 de români erau șomeri, iar peste 29.000 […]

Citește mai mult

Actualitate

Legea care elimină posibilitatea organizării de examene de admitere proprii de către licee, promulgată de Nicușor Dan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Legea care elimină posibilitatea organizării de examene de admitere proprii de către licee, promulgată de Nicușor Dan Legea care prevede abrogarea examenului de admitere la liceu organizat de către unităţile de învăţământ a fost promulgată de Nicușor Dan, vineri, 25 septembrie 2026. Administraţia Prezidenţială anunţă, vineri, că preşedintele Nicuşor Dan a semnat Decretul privind promulgarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum se poate cumula pensia cu salariul în 2026: Condițiile impuse și limita de venit prevăzută de lege. Când poate fi cerută recalcularea pensiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se poate cumula pensia cu salariul în 2026: Condițiile impuse și limita de venit prevăzută de lege. Când poate fi cerută recalcularea pensiei Pensionarii din sistemul public de pensii din România pot obține, în anumite condiții, venituri din activități profesionale fără să renunțe la pensie. Reglementările se aplică inclusiv beneficiarilor pensiei de invaliditate, indiferent […]

Citește mai mult