Admitere în academii și școli de poliție 2017: Au început înscrierile în instituţiile de învăţământ ale MAI. Locuri disponibile și informații utile
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba informează că au început înscrierile în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2017.Anul acesta, persoanele interesate de cariera de polițist se pot înscriere pe unul dintre următoarele locuri:
Academia de Poliţie „ Alexandru Ioan-Cuza” Bucureşti:
- Facultatea de Poliție– 290 de locuri la frecvență, dintre care 8 pentru rromi, 6 pentru maghiari şi 4 pentru alte minorităţi, precum și 50 la frecvență redusă (pentru agenţii care au minim 1 an vechime în cadrul structurilor M.A.I.);
- Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Specializarea Drept: 115 de locurila frecvență;
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 554 de locuri (14 locuri pentru rromi, 8 locuri pentru alte minorităţi);
Şcoala de Agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj–Napoca – 150 de locuri (6 locuri pentru rromi, 3 locuri pentru alte minorităţi);
Locurile la instituțiile de învățământ care formează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne sunt comune pentru femei și bărbați.
Pentru a participa la concursurile de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, precum și în școlile de poliție, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
- c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
- e) să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
- f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
- g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
- j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- k) să aibă înălţimea de minim 1,70 m bărbaţii şi 1,65 femeile;
- l) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. Verificarea îndeplinirii criteriului se realizează cu ocazia examinării medicale;
- m) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9.00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
- n) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
- o) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar (candidații pentru locurile M.A.I la instituții de învățământ superior şi la unităţile de învăţământ postliceal al M.Ap.N);
În judeţul Alba, recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ amintite mai sus se realizează de către Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Cererile de înscriere la concurs se depun la Serviciul Resurse Umane, de luni până vineri între orele 09:00-11:00 şi 13:00-15:00, până la data de 26 mai a.c.,. pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan-Cuza” şi până la data de 21 iulie a.c. pentru admiterea la școlile de poliție,
Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane al IPJ Alba, tel: 0258.806.161, interior 20112 sau de pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pe calea https://ab.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-in-scolile-de-politie
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Economie pentru a limita criza prețurilor: Apel făcut de UE pentru toate statele membre Uniunea Europeană traversează o perioadă dificilă pe piața energiei, după ce războiul din Iran a provocat perturbări ale piețelor de petrol și gaze. Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a cerut miniștrilor de resort din statele membre să analizeze posibile măsuri […]
Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Economia se prăbușește. Nu am văzut indicatori economici atât de proști ca acum”
Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Economia se prăbușește. Nu am văzut indicatori economici atât de proști ca acum” Economistul Radu Georgescu a publicat duminică, 27 septembrie 2026, un mesaj pe o rețea de socializare în care atrage atenția asupra deteriorării mai multor indicatori economici ai României, de la producția industrială și consum până la industria auto […]
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Am transmis fiecărui membru al Guvernului pe care îl propun o scrisoare cu misiunea sa pentru România”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Am transmis fiecărui membru al Guvernului pe care îl propun o scrisoare cu misiunea sa pentru România” Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că a transmis fiecărui ministru din viitorul său Cabinet o scrisoare în care este prezentată „misiunea sa pentru România”. ”Românii au făcut deja destule sacrificii. Principala obligaţie a […]