Curier Județean
ADMITERE 2014. Liceele din Alba cu locuri disponibile pentru a doua etapă
Repartizarea computerizată a avut loc luni, 14 iulie cu o zi înaintea calendarului publicat de MEN, iar majoritatea elevilor care au susținut Evaluarea Națională 2014 știu la ce liceu au intrat. Ca în fiecare an există elevi care au rămas nerepartizați, dar și locuri disponibile la liceele din Alba.
Vicepreședintele Comisiei Județene de Evaluare Națională, Dan Cherecheș a publicat pe site-ul IȘJ Alba tabelul cu locurile rămase libere la liceele din Alba. Astfel numărul de locuri neocupate este de 165 dintre care cele mai multe: 37, la Liceul Agricol ”Alexandru Borza” Ciumbrud, 18, la Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, 16, la Colegiul Tehnologic Sebeș și Colegiul Tehnic Aiud.
Click pentru a descărca tabelul cu numărul de locuri rămase disponibile.
Cum se calculează media de admitere
Începând din 2014, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională reprezintă 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.
Cum se face departajarea
În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
- media generala la Evaluarea Nationala din clasa a VIII-a
- media generala de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
- nota obtinuta la proba de limba si literatura romana din cadrul Evaluarii Nationale
- nota obtinuta la proba de matematica din cadrul Evaluarii Nationale
- nota obtinuta la proba de limba materna din cadrul Evaluarii Nationale, respectiv nota de la proba de verificare a cunostintelor de limba materna, sustinuta in cazul candidatilor care solicita inscrierea la unitati de invatamant cu predare in limba minoritatilor nationale.
În cazul în care, la un liceu, pe ultimul loc există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate mai sus egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.
Admitere la liceu 2014. A doua etapă de ADMITERE 2014
Elevii din seria curentă şi cei din seriile anterioare, care nu îndeplinesc 18 ani până la începerea anului şcolar 2014-2015, care nu au reuşit să se înscrie în prima etapă, mai pot face acest lucru în cea doua etapă de admitere care are loc în luna iulie.
- 16 iulie – Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă
- 17-18 iulie – Susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori de limbă maternă
- 19 iulie – Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini şi la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi rezolvarea eventualelor contestaţii
- 16 – 21 iulie – Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fişe de opţiuni de către cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii
- 21 iulie – Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini. Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă
- 16 – 22 iulie – Introducerea datelor în calculator, verificarea fişelor listate şi corectarea eventualelor erori
- 23 iulie – Transmiterea noilor baze de date la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti şi la Centrul Naţional de Admitere
- 24 iulie – REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ a candidaţilor din a doua etapă a admiterii
- 24 iulie – Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial/în centrul special de înscriere a listelor cu absolvenţii proveniţi din şcolile respective/din alte judeţe, repartizaţi în a doua etapă şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat. Fiecare şcoală va lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate în a doua etapă.
Admitere la liceu 2014. Între 1 august şi 8 septembrie are loc cea de-a treia etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014 – 2015.

Curier Județean
20 Ani cu Skepsis, împliniți la Alba Iulia: Două spectacole aniversare la Casa de Cultură a Studenților
20 Ani cu Skepsis, împliniți la Alba Iulia: Două spectacole aniversare la Casa de Cultură a Studenților
Primul spectacol din cadrul evenimentului aniversar, intitulat în mod deloc întâmplător GENERAȚII, va avea loc Duminică, 29.05.2022, ora 19.00 – un spectacol în care vor păşi, pe scenă, rând pe rând, trei generaţii de tineri care activează în prezent în cadrul organizaţiei, prezentând trei episoade dramatice originale, inspirate de texte clasice și moderne semnate de Oscar Wilde și Matei Vișniec.
Vineri, 03.06.2022, ora 19.00, vă invităm la spectacolul de teatru OSCAR, după Claude Magnier, unul dintre cele mai bune spectacole de comedie din repertoriul grupului – un spectacol cu un comic spumos și un ritm susţinut, în care răsturnările de situaţie şi jocul personajelor captează imaginaţia publicului care asistă la o zi neobișnuită din viața unui multimilionar, o zi care ne amintește că nimeni nu este scutit de probleme şi că uneori nici măcar o mare avere nu te poate scoate uşor din încurcătură.
”Grupul Skepsis nu și-a propus niciodată să dovedească ceva, ci să descopere… să exploreze prin artă conexiuni profunde între noi și noi înșine, între noi și ceilalți. Celebrăm acum 20 de ani de la înființare cu două spectacole care subliniază faptul că grupul nostru are un trecut meritoriu, un prezent frumos și un viitor încrezător. Prin aceste spectacole mulțumim nu doar tuturor celor care au fost alături de noi ci și tuturor celor care s-au alăturat și se vor alătura nouă în lupta pentru ideea de Frumos, pentru cultură și educație prin artă.” – Viorel Cioflică, Coordonator.
Grupul Skepsis este o organizație artistică de tineret puternic implicată în viața socială și culturală a orașului, dezvoltată în jurul unei trupe de teatru născută în primăvara anului 2002 în mediul studențesc albaiulian și care în timp a crescut constant sub principiul teatrului de artă, atrăgând, formând și promovând constant tinere talente.
De-a lungul anilor trupa de teatru Skepsis s-a implicat în numeroase campanii umanitare și a reprezentat Alba Iulia la festivaluri și evenimente culturale dedicate trupelor tinere la nivel național (București, Iași, Cluj Napoca, Timișoara, Ploiești) și internațional (Germania, Cehia, Lituania, Rusia, Bulgaria, Grecia, Muntenegru), prestațiile trupei fiind răsplătite cu numeroase premii și distincții individuale la toate evenimentele cu caracter competitiv.
Seriozitatea și profesionalismul cu care își onorează angajamentele au făcut ca Grupul Skepsis să devină în timp un veritabil ambasador cultural al orașului, implicarea în dezvoltarea vieții culturale a comunității fiind subliniată prin importante proiecte culturale inițiate și organizate anual: Stagiunea cu Skepsis ; APOLLO – Festival Internațional de Teatru de Tineret ; ZILELE MEDIEVALE ALE BĂLGRADULUI – Festival de Artă Medievală
Evenimentul aniversar este organizat de Grupul Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, instituție care găzduiește și susține grupul încă de la începuturile lui.
Biletele (20 lei pt adulți ; 10 lei pt studenți și pensionari ; 5 lei pt copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de Joi, 26.05.2022, între orele 09.00-15.00. Fondurile obținute astfel sunt direcționate spre susținerea proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2022” desfășurat de Grupul Skepsis pentru Alba Iulia.
Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2022 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Muzeul Național al Unirii Alba Iullia
Curier Județean
30 mai – 1 iunie. Teatrul de Păpuși „Prichindel” celebrează, alături de cei mai dragi spectatori din județul Alba, Ziua Copilului 2022. Unde va ajunge Sărbătoarea lui Prichindel
30 mai – 1 iunie. Teatrul de Păpuși „Prichindel” celebrează, alături de cei mai dragi spectatori din județul Alba, Ziua Copilului 2022. Unde va ajunge Sărbătoarea lui Prichindel
Teatrul de Păpuși „Prichindel”, prin programul PRICHINDFEST, proiectul Sărbătoarea lui Prichindel, celebrează, alături de cei mai dragi spectatori ai noștri, copiii, Ziua Internațională a Copilului.
Așa cum este firesc, ne bucurăm, de fiecare dată, să oferim copiilor poveștile noastre, povești vesele, antrenante, care să fie mai aproape de lumea minunată a copilăriei.
Așadar, programul nostru de 1 Iunie se derulează pe mai multe zile, din dorința de a ajunge în fața cât mai multor copii și în cât mai multe locuri:
– 30 mai 2022, de la orele 9:30 și 11:00 vom prezenta copiilor din Aiud spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc, în sala festivă a Colegiului Național „Bethlen Gábor”;
– 31 mai 2022, orele 12:00, spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc, va fi susținut pentru copiii din Valea Lungă;
– 1 iunie 2022, orele 12:00, la Sala 67 a Teatrului de Păpuși „Prichindel” va fi prezentat spectacolul „Micii mușchetari”, regia Teodora Popa;
– 1 iunie 2022, orele 18:00, veselia se mută în Piața Cetății Alba Carolina, unde va fi susținut spectacolul „Laboratorul veseliei”, regia Adam și Laura Boboc.
Copiilor din lumea întreagă le spunem La mulți ani!, dorindu-le să aibă cât mai multă bucurie în lumea lor minunată, lumea copilăriei.
Cristina Smadea,
Secretar literar
Curier Județean
DOSAR PENAL pentru un „bărbat” din Câmpeni: Și-ar fi agresat soția, cu care se află în proces de divorț, la locul ei de muncă
DOSAR PENAL pentru un „bărbat” din Câmpeni: Și-ar fi agresat soția, cu care se află în proces de divorț, la locul ei de muncă
Polițiștii din Câmpeni au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat soția. Bărbatul este cercetat pentru violență în familie.
La data de 24 mai 2022, în jurul orei 14.15, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, de 36 de ani, din oraș, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soțul său, cu care se află în proces de divorț.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Câmpeni, s-ar fi deplasat la locul de muncă al soției sale, unde, în urma unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o.
Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar în urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de acesta, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
-
Sportacum 12 ore
Albaiulianca Diana Ignat, campioană universitară și convocată la reprezentativa României
-
Sportacum 10 ore
FOTO: Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare 0-4 (0-3)!!! Cruntă deziluzie în baraj, dezamăgire „roș-albastră”, calificarea e tranșată
-
Curier Județeanacum 11 ore
20 Ani cu Skepsis, împliniți la Alba Iulia: Două spectacole aniversare la Casa de Cultură a Studenților
-
Actualitateacum 10 ore
FOTO| TRAGEDIE la Buzău: Un parașutist de 38 de ani, de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, a murit în timpul unui exercițiu
-
Ştirea zileiacum 15 ore
FOTO| Alertă în Alba: Femeie de 58 de ani din Ciuruleasa, dată DISPĂRUTĂ. A plecat de la locuința sa și nu a mai revenit
-
Curier Județeanacum 16 ore
APEL la donare de sânge grupele O pozitiv și A pozitiv, lansat de Centrul de Transfuzie Sanguină Alba: „Avem nevoie URGENT”
-
Sportacum 17 ore
Astăzi, ora 18.00, Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare | Arde Drăgana! Turul barajului pentru promovarea în Liga a 2-a
-
Actualitateacum 15 ore
NESIMȚIRE într-o comună din Alba: O mașină a lovit un pieton și șoferul a fugit de la fața locului
-
Actualitateacum 19 ore
Suspendarea angajărilor la stat. Premierul Ciucă: Procedurile în derulare îşi urmează cursul şi după 1 iulie
-
Curier Județeanacum 14 ore
DOSAR PENAL pentru un „bărbat” din Câmpeni: Și-ar fi agresat soția, cu care se află în proces de divorț, la locul ei de muncă
-
Curier Județeanacum 14 ore
Bărbat „alcoolizat” din Aiud prins de polițiști în timp ce demonta mai multe piese de pe o mașină: S-a ales cu dosar penal
-
Ştirea zileiacum 13 ore
Doctorul Hurani Majid a revenit pe postul de director medical al Spitalului Municipal Aiud