Curier Județean

Activele unei fabrici din Alba Iulia care a livrat produse Parlamentului, Băncii Naționale și Hotelului Intercontinental, vândute unui investitor din Spania

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După trei ani de la prima licitație publică și patru ani de la declararea falimentului s-a reușit vânzarea activelor fostei fabrici Incov din Alba Iulia. Cumpărătorul este un investitor din Spania care ar urma să demareze activități de producție în uriașa hală unde s-au fabricat zeci de ani celebrele covoare purtând marca Incov.

Prețul tranzacției nu a fost făcut public, dar ultimul solicitat de către lichidatorul judiciar al societății a fost de 2 milioane de euro valoarea bunurilor imobile (construcții și teren), respectiv 400.000 de euro valoarea bunurilor mobile, reprezentând mijloace fixe, stocuri de covoare, stocuri de materii prime, materiale consumabile şi obiecte de inventar, bunuri casate sau date în consum și nefolosite, containere metalice etc. Suprafața construcțiilor depășește 30.000 de metri pătrați, în timp ce terenul aflat în proprietatea firmei este de aproape șapte hectare.

Prima licitație pentru vânzarea bunurilor imobile și mobile de pe platforma industrială, organizată în 2015, avea un preț de pornire de 6,5 milioane de euro, fără TVA.

Fabrica de covoare Incov Alba Iulia era pe vremea regimului comunist cel mai important producător din domeniu în România şi unul dintre cei mai mari din estul Europei. Covoarele Incov ajungeau în aproape toate casele românilor, în sedii de instituţii şi erau exportate în multe ţări.

După 35 de ani de activitate societatea a ajuns în faliment, decizia fiind pronunțată în 2014 de Tribunalul Alba. Incov era în procedura de insolvenţă din decembrie 2008, dar planul de reorganizare aprobat în 2009, modificat şi extins ulterior, nu a putut fi îndeplinit, astfel încât Tribunalul Alba a pronunţat falimentul la solicitarea administratorului judiciar. Prima consecinţă a falimentului a fost concedierea a peste 70 de angajaţi. Unul din specificul activităţii fabricii Incov era fabricarea covoarelor de dimensiuni foarte mari.

Astfel de obiecte se găsesc în prezent la Palatul Parlamentului, Banca Naţională a României, Cercul Militar, Hotelul Intercontinental. Fabrica Incov din Alba Iulia, fondată în 1979, a fost preluată în 2006 de către grupul Acvila din Republica Moldova. Datoriile societății la momentul declarării falimentului depășeau suma de 10 milioane de euro. Cei mai importanţi creditori din totalul celor 72 câţi s-au înscris la masa credală sunt BCR şi DGFP Alba. Printre creditori se află şi firme din grupul Acvila, precum şi parteneri de afaceri din Belgia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

23 mai 2026 | Noaptea Muzeelor, cu PROGRAMARE, la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Noaptea Muzeelor, cu PROGRAMARE, la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia Și în acest an accesul la Noaptea Muzeelor de la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia se va face în baza unei programări prealabile.  „Dragi Prieteni, ne revedem și în acest an de Noaptea Muzeelor cu o expoziție dedicată cabinetului de curiozități al episcopului fondator, Ignatius […]

Citește mai mult

Curier Județean

PERFORMANȚE remarcabile ale elevilor Colegiului Național „David Prodan” Cugir la olimpiadele școlare 2025–2026: Ce rezultate deosebite au obținut

Ioana Oprean

Publicat

în

PERFORMANȚE remarcabile ale elevilor Colegiului Național „David Prodan” Cugir la olimpiadele școlare 2025–2026: Ce rezultate deosebite au obținut Colegiul Național „David Prodan” din Cugir confirmă și în acest an școla rstatutul său de instituție de prestigiu, remarcându-se prin rezultatele obținute de elevi la olimpiadele școlare județene și naționale. Zeci de premii, mențiuni și calificări la […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Palatul Copiilor Alba, certificat oficial ca „Școală a Încrederii”: „Parcurs de 4 ani de dedicare și transformare”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Palatul Copiilor Alba, certificat oficial ca „Școală a Încrederii”: „Parcurs de 4 ani de dedicare și transformare” Palatul Copiilor Alba a fost certificat oficial ca „Școală a Încrederii”, au anunțat, marți, 13 mai 2026, reprezentanții instituției.  „Suntem mândri să anunțăm că, după un parcurs de 4 ani de dedicare și transformare, Palatul Copiilor a fost […]

Citește mai mult