Curier Județean

Acțiunile pentru prevenirea răspândirii COVID-19, continuă, în Alba: 4.029 de persoane, 56 de societăți comerciale și 25 de mijloace de transport în comun, verificate în ultimele 24 de ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Continuă acțiunile de verificare, din partea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Petrecerea Divorțaților

Citește și: 144 de PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară, într-un dosar penal de evaziune fiscală și înșelăciune. Faptele comise de suspecți

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 163 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 56 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 72 de mijloace de transport din care 25 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 4.029 de persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 97 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 49 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

În filtrele constituite la intrările / ieșirile municipiului Alba Iulia precum și pe raza acestuia au acționat 45 de forțe de ordine care au controlat 1.809 de persoane și 692 de autovehicule.

Au fost depistate și sancționate 39 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu restricțiile de circulație.

Pentru verificarea motivului deplasării persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste 100.000 de euro pentru un buldoexcavator la Câmpeni: La ce va folosi utilajul „de aur”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 100.000 de euro pentru un buldoexcavator la Câmpeni: La ce va folosi utilajul „de aur” Primăria Câmpeni a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție pentru un buldoexcavator nou, destinat dotării Serviciului voluntar pentru situații de urgență. Valoarea estimată a achiziției este de 543.318,88 lei (echivalentul a peste 100.000 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 18.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea de apă potabilă cu branșamente și canalizare menajeră cu racorduri pe strada Costache Negri (Cartier Veterani), […]

Citește mai mult