Curier Județean

Acţiune de prevenire a accidentelor rutiere în Alba – 84 de șoferi au fost ”taxați” de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 30 martie a.c., Serviciul Rutier Alba a organizat o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor care se datorează nerespectării prevederilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Petrecerea Divorțaților

Poliţiştii din Alba Iulia, Blaj, Aiud, Teiuș, Ocna Mureș și Cugir au fost sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Transporturi, iar cu ocazia acestei acţiuni au fost constatate 84 de abateri contravenţionale de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice şi au fost reţinute, în vederea suspendării, 4 permise de conducere.

Totodată au fost depistaţi doi conducători auto ce nu au respectat regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Administrația Bazinală de Apă Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba organizează concurs pentru ocuparea a șase posturi vacante. Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Administrația Bazinală de Apă Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba organizează concurs pentru ocuparea a șase posturi vacante. Calendar și condiții de participare Administrația Bazinală de Apă Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba organizează concurs pentru ocuparea a 6 posturi vacante. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă stabil, într-o […]

Citește mai mult

Curier Județean

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba Consiliul Județean Alba are pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre legate de investiția „Parc fotovoltaic, județul Alba”. Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli În perioada 12 – 16 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei și au acordat 62 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin […]

Citește mai mult