UPDATE:Accident în lanţ pe DN 1 între Unirea şi Turda. O femeie grav rănită
Un accident rutier a avut loc, luni, 19 martie, în jurul orei 14.00 pe DN 1, în zona localităţii Dumbrava, între Aiud şi Turda. Trei autoturisme au fost implicate în accident iar două victime au fost transportate de urgenţă la spital cu o ambulanţă.
UPDATE: Traficul a fost reluat pe ambele sensuri. Cele două victime sunt în afara oricărui pericol. Accidentul în lanţ s-a produs din cauza nerespectării distanţei regulamentare dintre autoturisme.
UPDTAE 2 raport IPJ Alba: „S.T.A., de 26 de ani, din comuna Coroisinmartin, judeţul Mureş, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Turda – Aiud, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în fata sa, condus de S.G.A., de 56 de ani, din municipiul Târgu Mureş, intrând în coliziune cu acesta. După producerea impactului autoturismul condus de S.T.A. a fost lovit din lateral de un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din Ungaria. În urma accidentului S.T.A. a suferit o fractură la nivelul policelui drept şi un traumatism abdominal iar o femeie în vârstă de 80 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism a suferit un traumatism de coloană şi traumatisme cranio cerebral şi facial, ambii rămânând internaţi în spitalul din Aiud.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Bărbat de 68 de ani din Aiud, reținut de polițiști: A refuzat prelevarea de mostre biologice după ce a fost găsit la volanul unei mașini răsturnate pe DJ 107M, Colțești – Aiud
Bărbat de 68 de ani din Aiud, reținut de polițiști: A refuzat prelevarea de mostre biologice după ce a fost găsit la volanul unei mașini răsturnate pe DJ 107M, Colțești – Aiud Un bărbat de 68 de ani, din Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice. […]
Ce a provocat avaria care a lăsat „jumătate din Alba Iulia” fără curent, în noaptea de duminică spre luni: Explicațiile reprezentanților Electrica
Ce a provocat avaria care a lăsat „jumătate din Alba Iulia” fără curent, în noaptea de duminică spre luni: Explicațiile reprezentanților Electrica În noaptea de 27 spre 28 septembrie, o avarie majoră a avut loc în Alba Iulia. Din această cauză, pentru o scurtă perioadă de timp, aproximativ ,,jumătate din oraș” a rămas fără curent […]
11 octombrie 2026 | „Tropote în Țara Vinului”, o nouă ediție a spectacolului de tracțiune și călărie din poligonul de la Micești: Programul complet
„Tropote în Țara Vinului”, o nouă ediție a spectacolului de tracțiune și călărie din poligonul de la Micești: Programul complet În poligonul Jandarmeriei de la Micești se va desfășura duminică, 11 octombrie 2026, o nouă ediție a manifestării „Tropote în Țara Vinului”, un spectacol deja tradițional de tracțiune și călărie organizat de liberalii din Alba. […]