Curier Județean

Accident rutier la Sebeș: Un tânăr de 22 de ani a intrat cu mașina pe care o conducea, într-un stâlp de iluminat public

Ioana Oprean

Publicat

în

Un accident rutier produs duminică seara, pe str. Dorobanților din Sebeș, s-a soldat  cu rănirea a două persoane și avarierea unui autoturism, după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției și a lovit un stâlp de iluminat public.

La fața locului se desfășoară cercetări.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, S.O.N., în vârstă de 22 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, înmatriculat în Alba, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra mașinii, la intersecția străzilor Dorobanților și Călărași, și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton. În urma impactului, șoferul a suferit un traumatism craniocerebral închis. Acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Sebeș, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Alba, pentru investigații medicale de specialitate. În mașină se mai afla A.T., de 28 de ani, din Sebeș, care de asemenea a fost transportat la spital, iar medicii au constatat că nu prezintă leziuni pentru care să fie necesară internarea. (Z.U.)

FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată sâmbătă, 26 septembrie 2026 în localitatea Izvoru Ampoiului. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Potrivit Jandarmeria Alba, în localitatea Izvoru Ampoiului a fost semnalată prezența unui urs. La fața locului […]

Citește mai mult

Curier Județean

A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă

Bogdan Ilea

Publicat

în

A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru își reafirmă rolul de motor al tranziției energetice regi-onale, participând în calitate de partener strategic […]

Citește mai mult

Curier Județean

Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate Inspectorii ISU Alba au desfășurat controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia.  În urma verificărilor au fost constatate șase nereguli și aplicate cinci amenzi, în valoare totală de 55.000 […]

Citește mai mult