Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Lopadea Veche: DOSAR PENAL pentru un motociclist FĂRĂ PERMIS care a FUGIT de la locul faptei

Ioana Oprean

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 18 aprilie 2021, în jurul orei 16.00, pe raza localității Lopadea Veche, județul Alba.

Petrecerea Divorțaților

La data de 18 aprilie 2021, în jurul orei 16.00, pe raza localității Lopadea Veche, un bărbat de 68 de ani, din localitatea Lopadea Veche, în timp ce conducea o motocicletă, în direcția Lopadea Nouă – Mirăslău, a frânat busc, împrejurare în care o femeie de 59 de ani, pasageră pe motocicletă, a căzut de pe aceasta. Ulterior, bărbatul ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organele de poliție.

În urma accidentului rutier, femeia ar fi suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și conducere fără permis.a


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!

Ioana Oprean

Publicat

în

Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

Citește mai mult