Curier Județean

Accident pe DN1, la Aiud: Un șofer a adormit la volan și a intrat cu mașina într-o bornă kilometrică. Atât el, cât și soția și băiețelul lor de 7 ani au scăpat cu răni ușoare

Ioana Oprean

Publicat

în

La  data de 01.08.2017, în jurul orei 03.00, pe Drumul Național 1, la km 406, pe raza municipiului Aiud, un bărbat de 41 de ani, din Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Teiuș – Aiud, a adormit la volan și părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o bornă kilometrică.

În urma accidentului, conducătorul auto, soţia acestuia şi băiatul lor, în vârstă de 7 ani, au suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internaţi în spital.

Cercetările sunt continuate. 

Inspectoratul de poliţie Judeţean Alba reaminteşte conducătorilor auto faptul că oboseala la volan este extrem de periculoasă.

Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului.

De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) recomandăm să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată).

Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho – motorii necesare conducerii în siguranţă.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Bărbat de 68 de ani din Aiud, reținut de polițiști: A refuzat prelevarea de mostre biologice după ce a fost găsit la volanul unei mașini răsturnate pe DJ 107M, Colțești – Aiud

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 68 de ani din Aiud, reținut de polițiști: A refuzat prelevarea de mostre biologice după ce a fost găsit la volanul unei mașini răsturnate pe DJ 107M, Colțești – Aiud Un bărbat de 68 de ani, din Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce a provocat avaria care a lăsat „jumătate din Alba Iulia” fără curent, în noaptea de duminică spre luni: Explicațiile reprezentanților Electrica

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce a provocat avaria care a lăsat „jumătate din Alba Iulia” fără curent, în noaptea de duminică spre luni: Explicațiile reprezentanților Electrica În noaptea de 27 spre 28 septembrie, o avarie majoră a avut loc în Alba Iulia. Din această cauză, pentru o scurtă perioadă de timp, aproximativ ,,jumătate din oraș” a rămas fără curent […]

Citește mai mult

Curier Județean

11 octombrie 2026 | „Tropote în Țara Vinului”, o nouă ediție a spectacolului de tracțiune și călărie din poligonul de la Micești: Programul complet

Ioana Oprean

Publicat

în

„Tropote în Țara Vinului”, o nouă ediție a spectacolului de tracțiune și călărie din poligonul de la Micești: Programul complet În poligonul Jandarmeriei de la Micești se va desfășura duminică, 11 octombrie 2026, o nouă ediție a manifestării „Tropote în Țara Vinului”, un spectacol deja tradițional de tracțiune și călărie organizat de liberalii din Alba. […]

Citește mai mult