Curier Județean

Accident în localitatea Livezile din Alba produs de șoferul unui tractor care consumase alcool

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 8 octombrie 2018, în jurul orei 09.20 polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, produs pe raza localităţii Livezile, soldat cu pagube materiale.

Un bărbat de 62 de ani, din comuna Livezile, în timp ce conducea un tractor, la efectuarea unei manevre spre stânga, nu a acordat prioritate unui autoturism ce circula din sens opus, iar pentru a evita impactul, şoferul autoturismului a făcut o manevră în urma căreia a ieşit în afara carosabilului.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru şoferul tractorului a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident în Alba Iulia: O mașină a acroșat o țeavă de gaz pe strada George Coșbuc

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: O mașină a acroșat o țeavă de gaz pe strada George Coșbuc Accident rutier în seara zilei de miercuri, 26 august 2026, în Alba Iulia: O mașină a acroșat o țeavă de gaz.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident grav pe DN 74, la Feneș: Impact între 2 autoturisme. Echipaj de descarcerare la fața locului

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident grav pe DN 74, la Feneș: Impact între 2 autoturisme. Echipaj de descarcerare la fața locului Un accident grav de circulație s-a produs în seara zilei de miercuri, 26 august 2026, pe DN 74, la Feneș.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Elevii din Alba Iulia, cu distincții la etapa națională a olimpiadelor și concursurilor școlare, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Câți bani va aloca Primăria

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii din Alba Iulia, cu distincții la etapa națională a olimpiadelor și concursurilor școlare, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Câți bani va aloca Primăria Elevii din Alba Iulia, care au obținut în anul școlar 2025-2026 distincții la etapa națională a olimpiadelor și concursurilor școlare, dar și profesorii care i-au pregătit, vor fi […]

Citește mai mult