Accident aviatic Apuseni: Salvamontiștii din Alba felicitați pentru modul în care au intervenit în acțiunea de salvare
Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul Colonel Nicolae Cornea, a adresat recent o scrisoare de mulțumire salvatorilor montani din Alba, felicitându-i pentru implicarea și devotamentul de care au dat dovadă în acțiunea de căutare și salvare a victimelor accidentului aviatic produs în Munții Apuseni, în data de 20 ianuarie.
„Iată că munca Salvamontiștilor din Alba este recunoscută la nivel național și modul în care ei și-au îndeplinit misiunea este apreciat ca fiind exemplar, chiar dacă condițiile în care au intervenit au fost extrem de dificile.
Avem oameni foarte bine pregătiți la Salvont Alba și știm că ne putem baza pe ei oricând, fie că vorbim de accidente pe munte, de turiști rătăciți sau chiar în caz de calamități naturale. Turiștii care vin în județul Alba trebuie să știe că aici sunt în siguranță și oricând cineva este gata să le vină în ajutor, dacă au nevoie.
Mă bucur că cum le pot mulțumi public și eu Salvamonțiștilor din Alba și îi asigur că vom fi în continuare alături de ei, ajutându-i să-și facă treaba.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Text scrisoare:
Domnului LUCIAN FORDA
Şeful Serviciului Public Judeţean de SALVAMONT – ALBA
Vă rog să primiţi sincere mulţumiri pentru profesionalismul, implicarea şi
devotamentul de care aţi dat dovadă în acţiunea de căutare salvare a victimelor
accidentului aviatic produs la data de 20 ianuarie a.c., în Munţii Apuseni.
Sentimentul de recunoştinţă este firesc m aceste momente, având în vedere
modul exemplar în care echipajele de salvamontişti puse la dispoziţie şi-au
îndeplinit misiunea pentru care au fost cooptaţi, în condiţii extrem de dificile.
Mă bucură faptul că dedicarea şi spiiitul de echipă al partenerilor noştri,
manifestate pe tot parcwsul acţiunii, au reprezentat factori esenţiali pentru
realizarea obiectivului comun, constând în salvarea vieţii semenilor aflaţi în
dificultate.
Reiterând mulţumirile mele, vă rog să pi’imiţi expresia înaltei mele
consideraţii şi asigurarea spi’ijinului susţinut, astfel încât şi pe viitor să ne
bucurăm de colaborări fructuoase şi notabile, în folosul comunităţii.
Cu aleasă consideraţie.
(î) INSPECTOR GENERAI.
Colonel
NICOLAE CORNEA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
