Ştirea zilei

Abuz sau incompetenţă marca PNL la Săliştea? Viceprimarul demis nelegal a fost repus în funcţie, printr-o hotărâre judecătorească definitivă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Viceprimarul demis nelegal a fost repus în funcţie, printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Consiliul Local Săliştea trebuie să-i plătească salariul, retroactiv

Viceprimarul comunei Săliştea, Ioan Lucian Muntean, a fost schimbat din funcţie printr-o hotărâre de consiliu local care nu a respectat legea şi, în consecinţă, trebuie repus în drepturi – aceasta este sentinţa definitivă, pronunţată de Tribunalul Alba, după judecarea cauzei de contencios administrativ având ca obiect anularea actului emis de autoritatea publică locală amintită. Ioan Lucian Muntean, ales în ”epoca USL”, şi-a pierdut funcţia în data de 24 septembrie 2014, când partea PNL-istă a Consiliului Local Săliştea a decis că vrea să aibă viceprimarul său şi a votat schimbarea lui cu Gheorghe Mircea Linuţ (consilier local PNL).

Motiv pentru care, la judecarea procesului, avocatul său a susţinut că hotărârea adoptată de Consiliul Local Săliştea ”a avut la bază argumente politicianiste, iar nu în legătură cu modul în care reclamantul şi-a îndeplinit atribuţiile şi sarcinile ce-i revin potrivit legii” (n.r. deci nu pe criterii de incompetenţă).

Abuzul sau incompetenţa crasă, constatate şi sancţionate de instanţă

Din hotărârea instanţei putem concluziona că incompetenţi au fost chiar consilierii (8 la număr), care au decis că îl pot demite pe viceprimar prin vot deschis, dovedind că nu cunosc legea: ”Hotărârea nr. 48/2014, prin care reclamantul a fost schimbat din funcţia de viceprimar al comunei Săliştea şi a fost declarată vacantă funcţia de viceprimar, făcând parte din categoria hotărârilor individuale, cu privire la persoane, trebuia adoptată prin vot secret, neexistând nicio excepţie prevăzută de lege de la caracterul secret al votului, în situaţia schimbării din funcţie a viceprimarului.

facsimilCu alte cuvinte, în materia hotărârilor cu caracter individual, referitoare la persoane, caracterul deschis al votului trebuie prevăzut de lege, nicidecum prin hotărâre a Consiliului Local, dispoziţiile art. 45, alin. 5, teza a II-a, din Legea 215/2001 fiind lipsite de echivoc în acest sens.

Citeşte şi: PNL-istul Mihai Nicușor reținut de DNA pentru afaceri ”necurate” la Fabrica de Arme Cugir

În plus, nu trebuie făcută confuzie între caracterul votului deschis sau secret şi procedura de votare”, se arată în hotărârea pronunţată de Tribunalul Alba. În consecinţă, instanţa a dispus: ”Constatarea nulităţii Hotărârii nr. 48/24.09.2014, adoptată de pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, prin care reclamantul a fost schimbat din funcţia de viceprimar al comunei Săliştea şi a fost declarată vacantă funcţia de viceprimar. Anularea Hotărârii nr. 49/24.09.2014, adoptată de pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, prin care pârâtul Linuţ Gheorghe Mircea a fost ales în funcţia de viceprimar al comunei Săliştea, judeţul Alba. Dispunerea revenirii reclamantului în funcţia de viceprimar al comunei Săliştea, judeţul Alba”. Dar ”pedeapsa” pentru nedreptatea suferită de Ioan Lucian Muntean nu se opreşte aici, hotărârea instanţei având şi o latură financiară.

Cine plăteşte pentru deciziile politicianiste şi nelegale ale consilierilor PNL Săliştea?

Tribunalul Alba i-a dat câştig de cauză viceprimarului demis printr-o hotărâre de consiliu local nelegală şi în privinţa salariului. Astfel, instanţa a dispus: ”Obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Săliştea, în numele şi pentru pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, să-i plătească reclamantului drepturile băneşti cuvenite, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de care a beneficiat ca viceprimar şi indemnizaţia de care a beneficiat în calitate de consilier local, începând cu data de 24.09.2014 şi până la revenirea pe post. Obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Săliştea, în numele şi pentru pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, să-i plătească reclamantului toate contribuţiile sociale lunare aferente, începând cu data de 24.09.2014 şi până la revenirea pe postul de viceprimar”.

De asemenea, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Săliştea mai trebuie să-i plătească reclamantului sumele de 920 de lei şi 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Întrebarea este: cine va plăti, până la urmă, ”oalele sparte” de o administraţie care a adoptat o hotărâre nelegală pentru o ”reglare de conturi” politice? Consilierii locali care au dovedit că nu cunosc legea? Sau ”factura” va fi plătită din bugetul local, respectiv din buzunarul săliştenilor?

Corect şi moral ar fi să plătească cei care au adoptat hotărârea nelegală pentru că Aghiuţă, spiritul malefic care i-a îndemnat, nu credem că se va arăta!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Ziua Internațională a Dansului 2026, sărbătorită la Alba Iulia: Atelier de dans, flashmob și spectacol folcloric în Piața Cetății

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Alba Iulia: Atelier de dans, flashmob și spectacol folcloric în Piața Cetății Ziua Internațională a Dansului este marcată astăzi, 29 aprilie 2026, în Piața Cetății din Alba Iulia, printr-un eveniment dedicat mișcării, tradiției și comunității. Programul aduce în fața publicului atât energia dansului modern, printr-un atelier participativ și un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Premieră pentru spitalele publice din România consemnată în Alba: Procedură minim invazivă realizată la Spitalul Municipal Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră pentru spitalele publice din România consemnată în Alba: Procedură minim invazivă realizată la Spitalul Municipal Blaj Spitalul Municipal Blaj marchează o nouă premieră medicală importantă, după ce, în această lună, a fost realizată aici prima sialendoscopie într-un spital public din România. Intervenția a fost efectuată de medicul primar ORL Mădălina Dinco, în cadrul compartimentului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Moțiunea de cenzură PSD-AUR, prezentată în plenul Parlamentului: „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură PSD-AUR, prezentată în plenul Parlamentului: „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului” Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, intitulată „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare […]

Citește mai mult