A lovit intenționat cu mașina trei persoane. Tânăr din Horea trimis în judecată pentru tentativă de omor
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Horea a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru tentativă de omor.
Pădurean Nicolae este acuzat că a lovit intenționat cu mașina trei persoane care se deplasau pe stradă. Scandalul a avut loc în 27 august 2017, iar după două zile autorul a fost reținut și arestat preventiv.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul, în timp ce conducea seara un autoturism proprietate personala pe o strada din comună, pe fondul unui conflict spontan anterior a lovit cu autovehiculul în mod intenţionat trei persoane vătămate care se deplasau pe stradă, pe partea stângă în direcţia lor de mers. Ulterior șoferul a părăsit locul accidentului şi a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie alertate între timp despre acest eveniment.
Victimele au suferit multiple leziuni traumatice care au necesitat spitalizarea acestora la Spitalul de Urgență din Alba Iulia. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba vineri, 19 octombrie. Instanța de judecată a luat în discuție și măsura prelungirii arestului preventiv cu încă 30 de zile.
Investigaţiile au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Alba. Până la pronnțarea unei decizii definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]