Actualitate

A intrat, chiar dacă era închis şi şi-a luat ţigări, băutură şi mâncare

Bogdan Presecan

Publicat

în

Luni, 20 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, cu sprijinul poliţiştilor compartimentului Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe autorul unui furt, petrecut în urmă cu trei zile, dintr-un local public din localitatea Vinţu de Jos.

Petrecerea Divorțaților

Oamenii legii au constatat că M.L.G., de 25 de ani, din aceeaşi comună a pătruns prin efracţie în local, iar din interior a sustras ţigări, băutură şi produse alimentare, în valoare totală de 800 de lei. Suspectul a returnat cea mai mare parte din pradă, prejudiciul fiind astfel recuperat de păgubiţi în proporţie de 80%. Tânărul cu obiceiuri penale a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, iar tot în cursul zilei de luni a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a dispus faţă de acesta, măsura preventivă a interzicerii de a părăsi  localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 zile. M.L.G. este acum cercetat penal, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi riscă ani grei de închisoare. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]

Citește mai mult

Actualitate

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]

Citește mai mult