A început vânzarea pomilor fructiferi, în piaţa agroalimentară din centrul Albei Iulia. Vezi imagini
Zeci de comercianţi prezenţi astăzi şi sute de pomi fructiferi de vânzare, în piaţa agroalimentară din centrul municipiului Alba Iulia. Caişi, gutui, meri, cireşi, pruni, piersici, vişini, peri şi nuci sunt oferiţi spre vânzare la preţul unic de 12 lei bucata.
Toţi comercianţii au venit din Aiud, iar pomii au fost crescuţi în pepiniere. Unul dintre negustori ne-a spus astăzi că „cel mai bine este ca pomii să fie plantaţi toamna, dar datorită vremii bune de afară şi acum este un moment prielnic”.
Plantarea pomilor se face în trei perioade: toamna, „în ferestrele iernii” – zilele călduţe de iarnă sau primăvara devreme. Primăvara de regulă este secetă, de aceea arborele trebuie udat bine după plantare.
*Sfaturi utile pentru plantarea pomilor fructiferi
La carte scrie că pomii fructiferi se plantează cât mai devreme, imediat după dezgheţ. Ideal este ca gropile să fie săpate cu câteva luni înaintea plantării. Acest lucru favorizează o sterilizare a locului unde va fi plantat pomul. Dimensiunea gropilor e bine să fie cât mai mare, cu laturi de 1 – 1,5 metri la suprafaţă şi 60 – 80 cm adâncime. Această lucrare conduce la afânarea solului, un ajutor pentru dezvoltarea rădăcinilor.
Pomul trebuie plantat la adâncimea la care a crescut în pepinieră. Dacă nu aţi întrebat vânzătorul, puteţi să vă orientaţi după punctul de altoire. Acesta trebuie să se afle la 2-3 cm deasupra nivelului solului. Pe măsură ce se aşază pământ peste rădăcini, se efectuează tasarea prin călcare. La plantare, folosiţi, pe lângă pământ, şi gunoi fermentat de grajd. Atenţie, nu folosiţi gunoi proaspăt, deoarece compromiteţi şansele ca pomul să se prindă. Folosiţi 10-15 l de apă pentru a uda. E bine ca, atunci când săpaţi groapa, să aşezaţi pământul scos în două grămezi: una cu pământul de deasupra (primii 20 de cm) şi cealaltă cu restul. Când plantaţi pomul, puneţi pământul scos de deasupra la fund şi cel scos de la fund deasupra. Plantarea se face astfel: Se face un muşuroi sub rădăcinile pomului, pe fundul gropii. Apoi, se trage pământul cât să acopere rădăcinile, se calcă, se pun 4-5 kg bălegar bine putrezit, se trage un nou strat de pământ şi se calcă, iar peste nivelul gropii se face un muşuroi care în primăvara se nivelează;
Este de precizat că adăugarea de îngrăşăminte chimice este total contraindicată. Acestea micşorează mult şansele ca planta să se prindă. Dacă decideţi să puneţi mai mulţi pomi, distanţa dintre ei trebuie să fie de minimum 4-5 metri. Excepţie fac vişinii, care se pot planta la 3 metri unul de celălalt. Perii, prunii, caişii, piersicii pot fi plantaţi la 4 metri unul de altul, iar merii şi cireşii, la 5 metri. Pentru ca pomul să crească drept, puteţi înfige în groapă – de preferinţă înainte de plantare, pentru a nu afecta rădăcinile pomului – un par înalt. Legaţi pomul de acest par.
Comercianţii vor fi în fiecare marţi în piaţa agroalimentară din Alba Iulia, iar plantarea lor este indicată până în 20 martie.
[nggallery id=1183]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Talciocul din Alba Iulia va fi extins. Parcare de aproximativ 5.000 de metri pătrați și hală acoperită pentru comercianți. Proprietar: „În viitorul cel mai apropiat”
Talciocul din Alba Iulia va fi extins. Parcare de aproximativ 5.000 de metri pătrați și hală acoperită pentru comercianți. Proprietar: „În viitorul cel mai apropiat” Talciocul din Alba Iulia urmează să fie extins, investiția vizând amenajarea unei parcări de aproximativ 5.000 de metri pătrați, precum și construirea unei hale acoperite pentru comercianți și vizitatori. Cea […]
La Primăria Alba Iulia, exproprierile (i)liberale, „pe bani mărunți”, ne-ar putea înscrie din nou în Cartea Recordurilor! Parcul de la Alba Iulia Nord ar putea deveni mai scump cu aproape 20 de milioane de lei
La Primăria Alba Iulia, exproprierile (i)liberale, „pe bani mărunți”, ne-ar putea înscrie din nou în Cartea Recordurilor! Parcul de la Alba Iulia Nord ar putea deveni mai scump cu aproape 20 de milioane de lei În urmă cu doi ani, Cezar Lăncrăjan, pe atunci jurnalist la ziarulunirea.ro, anticipa ceea ce astăzi începe să se vadă […]
Fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat definitiv la Alba Iulia, pe motiv de prescriere a faptelor. Judecata a durat 12 ani, la instanțe din Cluj-Napoca și Alba Iulia
Fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat definitiv la Alba Iulia, pe motiv de prescriere a faptelor. Judecata a durat 12 ani, la instanțe din Cluj-Napoca și Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat, după 12 […]