Actualitate

A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Obiceiuri și tradiții la români, în cele 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Obiceiuri și tradiții la români, în cele 2 săptămâni

Pentru creștinii ortodocși urmează 2 săptămâni de post și rugăciune, ținând cont că tocmai ce am intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului, moment care precede marea sărbătoare de peste an a Sfintei Maria Mare.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit rânduielilor ortodoxe, miercuri, 31 iulie, a început Postul Adormirii Maicii Domnului. Acesta durează două săptămâni, până la Sfânta Marie Mare, prăznuită pe 15 august. În limbajul popular, acest post mai este cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămariei.

Este un post care pregătește credincioșii de cele două mari praznice împărătești ale lunii: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Postul Adormirii Maicii Domnului durează mai puțin decât Postul Paștelui sau decât cel care precede Crăciunul, dar este considerat la fel de important în creștinismul ortodox.

Citește și: mesaje de Sf Maria

Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată prin secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaște o dezvoltare mai mare și când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanță. La început însă, nici timpul din an, nici durata și nici felul postirii nu erau la fel peste tot.

În zona Antiohiei, creștinii posteau o singură zi (6 august), alții mai multe zile (patru la Constantinopol sau opt la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august și de aceea postul era numit și Postul lui August, alții în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alții nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit.

Data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ținut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii (15 august).

Îndrumările tipiconale prevăd ca în Postul Adormirii Maicii Domnului să se ajuneze lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15:00), după care se poate consuma mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față (6 august) este dezlegare la pește.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Unde ajung banii din Pilonul II de pensii: Cât de protejată este pensia românilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Unde ajung banii din Pilonul II de pensii: Cât de protejată este pensia românilor Economiile strânse de peste 8,5 milioane de români în Pilonul II nu sunt păstrate într-un cont bancar, ci sunt investite pe piețele financiare, în special în titluri de stat și acțiuni. Aproape 65% din activele fondurilor finanțează datoria publică, iar alte […]

Citește mai mult

Actualitate

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]

Citește mai mult

Actualitate

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]

Citește mai mult