Curier Județean

A doua şansă la educaţie, pentru oraşul Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Legislativul din Cugir a luat în dezbatere şi a aprobat proiectul de hotărâre al primarului Adrian Teban cu privire la participarea oraşului la Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cererea de propunere de proiect „A doua şansă la educaţie, oportunitate de integrare pe piaţa muncii”, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.2. cu proiectul „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. Pentru a putea înainta la finanţare proiectul mai sus menţionat era nevoie ca aleşii locali să fie de acord cu participarea oraşului Cugir la acest program precum şi aprobarea cuprinderii în bugetul local a unei finanţări de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. Valoarea totală a proiectului este de 500.000 de euro, contribuţia Consiliului Local 10.000 de euro. Consilierii locali au aprobat totodată încheierea unui parteneriat cu compania Avtech din localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, pentru realizarea activităţilor proiectului. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]

Citește mai mult