DSP Alba: Peste 90 de copii din localitatea Răchita au fost vaccinați împotriva hepatitei acute virale de tip A
92 de minori din satul Răchita, comuna Săsciori, cu vârste cuprinse între 2 și 16 ani, au fost vaccinați, marți, împotriva hepatitei acute virale de tip A. Măsura preventivă a fost luată de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba având în vedere riscul contactării acestei boli în urma inundațiilor produse la sfârșitul săptămânii trecute.
O echipă de specialiști din cadrul DSP Alba s-a deplasat în localitatea Răchita unde, împreună cu medici de familie, asistenți medicali ai medicilor de familie și asistentul medical comunitar, au vaccinat pacienții minori – cei mai expuși la îmbolnăvirea cu hepatită acută virală de tip A.
Hepatita virală A (HAV): Transmisă prin ingestie de alimente sau apă contaminate sau prin contact direct cu persoana infectată, se poate manifesta epidemic, pe fondul deficienţelor de igienă personală şi a sanitaţiei precare. Prevenţia se bazează pe ameliorarea condiţiilor de sanitaţie, pe respectarea regulilor de igienă personală, colectivă şi pe vaccinare.
De asemenea, la Răchita, s-a amenajat un cabinet medical, într-o casă mai puțin afectată, cu un medic de familie, asistenți medicali ai medicului de familie si asistentul medical comunitar, în vederea evaluării stării de sănătate a populației și recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Un pacient din satul Răchita, care are nevoie de dializă, a fost transportat la Centrul de Dializă din Alba Iulia, iar apoi va rămâne internat la Spitalul Municipal Sebeș, pentru a fi îngrijit corespunzător.
DSP Alba, alături de asistenții medicali comunitari, va continua acțiunile de prevenție și informare pentru ca sănătatea populației să nu fie afectată, în zonele în care s-au produs inundații.
Totodată, DSP Alba a distribuit sute de kilograme de var cloros, necesar pentru igienizarea și dezinfecția fântânilor, iar populația a fost instruită cu privire la modul de folosire a acestuia. Specialiștii în sănătate publică se vor deplasa și în zilele următoare în zonele afectate de inundații cu scopul de a fi redus riscul de îmbolnăvire.
Biroul de presă al DSP Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO: „Pomana copiilor”, obicei străvechi transmis din generație în generație, la Biserica din Presaca Ampoiului, în a doua zi de Paște
„Pomana copiilor”, obicei străvechi transmis din generație în generație, la Biserica din Presaca Ampoiului, în a doua zi de Paște De Paşte, în satul Presaca Ampoiului, comuna Meteș, din judeţul Alba, copiii primesc a doua zi de Paște, o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 11 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale