Rămâi conectat

Curier Județean

Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități

Udatul fetelor de Paşti. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat.

Tradiţia „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfinţenie, de sute de ani, în localităţile harghitene locuite de romano-catolici şi a început să fie împrumutata şi de creştinii ortodocşi.

Tradiţia spune că fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii. Primii care pornesc la stropit sunt cei mici. Ei primesc zeci de oua, dar şi prăjituri sau bani. Obiceiul udatului, numit in zona „locsolas”, se păstrează şi la oraşe. Aici, apa de izvor este înlocuita cu parfumuri sau deodorante mai scumpe sau mai ieftine, in funcţie gustul sau buzunarul fiecăruia.

Citește și: MESAJE de Sfântul Gheorghe. URĂRI de „La mulţi ani” de Sfântul Gheorghe, FELICITĂRI şi SMS-uri de Sfântul Gheorghe haioase și amuzante pentru cei care îşi sărbătoresc onomastica

Tradiţia stropirii de Pasti a fetelor se păstrează şi la instituţii, unde, în a treia zi de Pasti, unii şefi îşi stropesc angajatele şi le compun mici poezioare. Unele dintre catrene au uşoare tente politice, altele sancţionează aspectele negative ale societăţii actuale iar cele mai multe sunt menite sa stârnească râsul. După o zi întreagă de stropit, fetele trebuie să îşi spele hainele, dar şi părul, pentru că, uneori, amestecul de mirosuri este de nesuportat.

În unele sate din Transilvania, fetele îşi iau revanşă în cea de-a treia zi de Paşti, când e rândul băieţilor să fie stropiţi. Acest obicei îşi are rădăcinile în urmă cu doua mii de ani, când evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii.

Băieţii se adună în grupuri şi merg pe la casele în care sunt fete. Acestea nu sunt stropite până când „udătorii” nu rostesc versurile: „Am auzit că aveţi un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească şi mulţi ani să trăiască!”.

La ţară, fetele erau udate cu găleţi pline cu apă. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică şi la oraş.

„Udătorii” îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump.

Obiceiul udatului este amuzant şi, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casele fetelor cu mulţi udători sau admiratori.


Secțiune Știri sub articolul principal

 Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

14 decembrie | Concert de colinde organizat de Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia: Corul Theotokos și al Facultății de Teologie vor aduce spiritul Crăciunului

Ziarul Unirea

Publicat

în

14 decembrie | Concert de colinde organizat de Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia: Corul Theotokos și Corul Facultății de Teologie vor aduce spiritul Crăciunului Concertul de colinde va fi organizat în data de 14 decembrie 2023, la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. În cadrul spectacolului vor încânta publicul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Sport

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare