9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi
9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi
„Mucenicii“ preparați de gospodine în ziua praznicului reprezintă ofrande aduse celor 40 de mucenici pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevasta. În diferite zone geografice, aceste ofrande se numesc măcenici, sfinţişori sau bradoşi. De asemenea, în unele localități mucenicii se prepară sub forma unor colăcei copţi în cuptor, în formă de opt și sunt unși cu miere sau cu sirop de zahăr, apoi sunt asezonați cu nucă măcinată.
Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2024, 2025
Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor.
În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii.
În schimb, dacă în ajunul sărbătorii este vreme rece şi îngheaţă pământul, iarna va dura până la Sfântul Gheorghe, și, în mod cert, va urma o toamnă lungă.
Citește și: MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI, FELICITARI de Pastele 2020, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitări de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi. Felicitare de Paște
În Muntenia, în ziua praznicului, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi pe cele folosite la prepararea bucatelor pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziliile din cămară. Ritualul este urmat pentru ca gospodarii să aibă hrană până la recolta următoare. În finalul procesiunii, gospodina tămâiază încăperile casei, cu excepţia băii.
Tot în Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie bărbaţii să meargă la pescuit. Pescarul care va prinde patruzeci de peşti şi va reuşi să înghită unul viu va avea noroc tot anul la prins peşte. Tot din acest motiv se zice că în ziua celor 40 de Sfinţi e bine nu numai să prinzi, ci chiar să fierbi şi să mănînci 40 de peştişori.
Pentru a avea spor la bani, bărbaţii mănâncă seminţe, iar unitatea de măsură este lingura: la un pahar de vin ei consumă o lingură de semniţe de floarea -soarelui sau de dovleac.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile
Rezultate Bacalaureat 2026. Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile Rezultatele la Bacalaureat 2026 vor fi afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației, iar mii de absolvenți de liceu își vor afla notele obținute la examenul maturității. Pentru mulți dintre candidați, afișarea rezultatelor Bacalaureat 2026 reprezintă […]
Rezultate Bacalaureat 2026: când se afișează notele, unde pot fi verificate și cum se depun contestațiile
Rezultate Bacalaureat 2026: când se afișează notele, unde pot fi verificate și cum se depun contestațiile Rezultatele la Bacalaureat 2026 vor fi afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației. Află când se publică notele, unde le poți verifica și cum se depun contestațiile. Rezultate Bacalaureat 2026: data afișării notelor și pașii pe care trebuie să […]
3 iulie 1863: La Sibiu se deschide Dieta Transilvaniei, prima în care românii devin majoritari
3 iulie 1863: La Sibiu se deschide Dieta Transilvaniei, prima în care românii devin majoritari La 3 iulie 1863, la Sibiu, și-a deschis lucrările Dieta Transilvaniei, prima adunare a forului legislativ al provinciei după Revoluția de la 1848 și, totodată, prima în care românii au deținut majoritatea reprezentanților. Lucrările Dietei s-au desfășurat în perioada 1863–1864, […]









