Curier Județean

8-15 august: Săptămâna Patrimoniului la Roșia Montană. Programul complet al manifestărilor

Ioana Oprean

Publicat

în

rosia montanaÎn cadrul programului ,,Adoptă o casă la Roșia Montană”, în perioada 8-15 august se desfășoară în această localitate ,,Săptămâna Patrimoniului la Roșia Montană”, eveniment public organizat în parteneriat cu organizațiile comunitare ,,Alburnus Maior” și ,,Roșia Montană in UNESCO World Heritage”, care va cuprinde opt zile de activități pentru toți cei ce vor să descopere și să redescopere Roșia Montană, dar și Corna – satul vecin – prin prisma patrimoniului și a oamenilor săi.

Petrecerea Divorțaților

Organizatorii au transmis că, în această săptămână, voluntarii programului ,,Adoptă o casă la Roșia Montană” și susținători ai dezvoltării durabile a zonei vor pune deoparte uneltele pentru a învăța de la meșterii locali cum se face șindrila, cum se lucrează lemnul sau cum se zidește un ”maur”, vor participa la tururi ghidate cu plecare din Piața Centrală a localității, iar seara se vor putea delecta cu povestiri la foc, alături de săteni, ori cu proiecții de film în curtea casei parohiale unitariene din centrul comunei.

Programul evenimentului este următorul:

  • Luni, 8 august:

13:00-Turul Satului;

20:00 – Proiecții de film în curtea casei parohiale;

  • Marți, 9 august:

10:00 – Turul Istoric, cu vizitarea Galeriilor Romane;
15:00 – Atelier de plăcintărit (cu plecare din Piața Centrală)
20:00 – Proiecții de film în curtea casei parohiale;

  • Miercuri, 10 august:

10:00 – Turul Panoramic;
15:00 – Atelier demonstrativ zidărie și tencuieli la casa minerească din programul ,,Adoptă o Casă” (cartierul Brazi);
20:00 – Proiecții de film în curtea casei parohiale;

  • Joi, 11 august:

10:00 – Turul Cornei;
15:00 – Atelier demonstrativ: realizarea unei învelitori de șindrilă în satul Corna, cu meșteri șindrilari din Albac;
20:00 – Proiecții de film în curtea casei parohiale;

  • Vineri, 12 august:

05:00 – Turul Fotografic de Dimineață – răsăritul în Roșia Montană;
10:00 – Turul Monumentelor Naturale;
15:00 – Atelier practic: realizarea porții de lemn a casei parohiale împreună cu meșteri tâmplari din Câmpeni, Alba;
21:00 – Povestiri în jurul focului la casa din Țarina;

  • Sâmbătă, 13 august:

10:00 – Turul Țarinei
15:00 – Atelier demonstrativ: zidărie seacă, fără mortar – mauri (Casa din Țarina);
20:00 – Proiecție documentar și discuții despre mineritul în Apuseni și problemele pe care le ridică pentru comunitățile locale;
21:00 – Povestiri în jurul focului la casa din Țarina;

  • Duminică, 14 august:

10:00 – Turul Bisericilor;
15:00 – WatchDay – Roșia Montană Mining Landscape în Lista Worlds Monuments Watch 2016 / prezentare și dezbatere în Biserica Unitariană;
21:00 – Povestiri în jurul focului la casa din Țarina;

  • Luni, 15 august:

10:00 – Turul Istoric, cu vizitarea Galeriilor Romane.

Până în prezent, la Roșia Montană au venit în acest an două serii de voluntari ,,Adoptă o casă la Roșia Montană”, iar pe 16 august va sosi ultima serie, în această săptămână de pauză desfășurându-se ,,Săptămâna Patrimoniului la Roșia Montană”. Organizatorii ”Adoptă o Casă la Roșia Montană” au precizat că programul a început în 2012 prin inițierea activităților de intervenție la clădiri aflate în proprietatea comunității locale, iar în cei 4 ani au venit să lucreze aici peste 150 de voluntari din toate colțurile lumii.

Programul ,,Adoptă o Casă la Roșia Montană” este un program de salvare a patrimoniului cultural şi a comunităţii tradiţionale de la Roşia Montană şi din satele învecinate, inițiat de asociațiile ,,Alburnus Maior” și Asociaţia ARA[Arhitectură. Restaurare. Arheologie]- asociaţie activă în domeniul cercetării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor şi al societăţii, având sprijin din partea Uniunii Arhitecților din România, a Ordinului Arhitecților din România și a Administrației Fondului Cultural Național – AFCN. Organizatorii precizează faptul că prin acest program vor contribui la protejarea şi promovarea patrimoniului cultural spectaculos al sitului, cu o atenţie specială asupra patrimoniului construit şi creează condiţiile pentru mai buna sa protejare şi pentru transmiterea sa către generaţiile viitoare.

Ovidiu Culda


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult