Ştirea zilei

50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție

Ioana Oprean

Publicat

în

50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Alba au fost sesizați, la data de 2 octombrie 2026, cu privire la o posibilă faptă de corupție, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș.

Petrecerea Divorțaților

În fapt, în timp ce își desfășura activitatea pe linie rutieră, agentul de poliție a oprit pentru control un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool. În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată valoarea de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, cu ocazia aducerii la cunoștință a măsurilor legale care urmau să fie dispuse, conducătorul auto i-ar fi promis polițistului suma de 50 de euro, în scopul determinării acestuia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Interacțiunea dintre cei doi a fost surprinsă de dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.

Agentul de poliție a refuzat oferta și a procedat la sesizarea structurii anticorupție. În urma sesizării, polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Alba au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, care a dispus deplasarea echipei operative la fața locului, în vederea desfășurării activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.

Refuzul folosului necuvenit și sesizarea de îndată a autorităților competente demonstrează că integritatea profesională se reflectă, înainte de toate, în deciziile luate în situații concrete, atunci când exercitarea atribuțiilor de serviciu este pusă în fața unei tentative de influențare.

Activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea dispozițiilor legale și a drepturilor și garanțiilor procesuale ale persoanelor implicate.

sursa: Serviciul Județean Anticorupție Alba

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta Momente cu puternică încărcătură emoțională, duminică, 4 octombrie 2026, la Fărău. Echipeirii formației locale de fotbal Progresul i-au cinstit memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani din satul Heria care nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată

Ioana Oprean

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată Raportul Curții de Conturi arată cum au fost cheltuiți nelegal bani publici: Telefoane, salarii și deconturi din pix. Unii o duc prea bine în Primăria Alba Iulia, din greșeală! La Primăria Alba Iulia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață”

Ioana Oprean

Publicat

în

Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață” După o vreme, la anii senectuții, orice întoarcere acasă, la glie, la Sâncel, este tot mai frumoasă, iar amintirile te năpădesc și le treci prin […]

Citește mai mult