Ştirea zilei

40 de ani de producţie a plăcilor MDF la Sebeş, 1970 – 2010

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Recent, profesorul Nicolae Afrapt, un fiu al Sebeşului, un fin intelectual şi o personalitate a culturii Albei şi-a desăvâşit ultima sa operă, realizată cu sprijinul societăţii Kronospan Sebeş. Astfel, după recenta monografie Sebeşul – Satul de pe Valea Sebeşului şi alte apariţii editoriale dintre care amintim: Un liceu în calea vremurilor – Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş, Germanii din Sebeş în primii ani ai comunismului 1945 – 1950: Începutul calvarului, volumele I şi II, a văzut lumina tiparului la Editura „Unirea” lucrarea „Să vorbim de excelenţă – 40 de ani de producţie a plăcilor MDF la Sebeş, 1970 – 2010”. Este vorba despre o monografie care urmăreşte pas cu pas etapele parcurse de la prima fabrică de plăci fibrolemnoase din cadrul fostului Combinat de Prelucrare a Lemnului Sebeş până la moderna fabrică de azi – Kronospan Sebeş. În aceste zile de zbucium permanent, într-o societate în care cărţile nu mai au valoarea de altădată, autorul îşi propune să trezească interesul pentru lectură deopotrivă celor care au cunoscut vechea industrie de prelucrare a lemnului din Sebeş, dar tinerilor care tot mai rar îşi fac timp pentru o carte. Nicolae Afrapt ne prezintă relatări ale celor care au lucrat la fosta fabrică CPL Sebeş, cea care s-a dovedit peste ani a fi un proiect nereuşit. A fost dotată cu tehnologii avansate, a avut parte de profesionişti de excepţie, însă barierele impuse de societatea comunistă au făcut ca fabrica CPL să devină pur şi simplu un proiect nereuşit, fapt nerecunoscut în acele vremuri. În această perioadă de profundă criză economică şi politică, profesorul Nicolae Afrapt a pus suflet într-o lucrare care ne explică greutăţile şi greşelile din trecut, dar mai ales rolul investitorilor străini serioşi, care au construit pe ruinele fostei fabrici CPL Sebeş o platformă industrială modernă, dotată cu cele mai performante tehnologii de protecţie a mediului. Cartea ne demonstrează că acolo unde există un management performant şi modern, pregătire profesională de excepţie, spirit de echipă şi colegialitate rezultatele nu întârzie să apară. Toate aceste calităţi, şi nu în ultimul rând respectul faţă de mediul înconjurător sunt secretul succesului Kronospan Sebeş. După mulţi ani de căutări şi aşteptări, industria plăcilor din municipiul Sebeş a ajuns la performanţe la care cei ce au cunoscut-o în vremurile de demult nu aveau curajul să viseze. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]

Citește mai mult