Ştirea zilei

30 noiembrie-1 decembrie 2023 | „România tradițională” – festival de tradiții și obiceiuri dedicat Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. PROGRAMUL activităților

Ioana Oprean

Publicat

în

„România tradițională” – festival de tradiții și obiceiuri dedicat Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. PROGRAMUL activităților

Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și celelalte instituții de cultură subordonate, organizează și în acest an o serie de concerte, evenimente și acțiuni culturale dedicate Zilei Naționale a României și împlinirii a 105 ani de la Marea Unire din 1918.

Petrecerea Divorțaților

Lansat anul trecut, proiectul „România Tradițională – festival de tradiții și obiceiuri” continuă și în 2023, în Cetatea Alba Iulia, cu ateliere de meșteșuguri tradiționale românești, obiceiuri tradiționale, momente susținute de soliști vocali și instrumentiști, rapsozi și poeți populari, grupuri instrumentale și grupuri vocale tradiționale și dansuri.

Citește și : 1 DECEMBRIE 2023, la Alba Iulia. PROGRAMUL manifestărilor de ZIUA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI: Paradă militară, concerte și foc de artificii

Manifestările vor culmina în 1 Decembrie, cu un spectacol folcloric extraordinar susținut de artiști din toate zonele istorice ale României.
„Întregul concept al sărbătorii din acest an dedicate Zilei Naționale a României se bazează pe folclor, una dintre valorile supreme ale românilor. Pe lângă fuziuni și adaptări moderne, vom avea și două zile pline de folclor autentic, cu momente pur românești, din toate zonele României. Mă bucur că am găsit atâta deschidere din partea tuturor celor invitați, nume cu rezonanță în toată România și dincolo de granițele ei”, a spus Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Proiectul „România Tradițională – festival de tradiții și obiceiuri” este creat și coordonat de Alexandru Pal, fiind implementat de echipa Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia.
„Proiectul „România Tradițională” s-a născut din dorința de a duce mai departe tradițiile poporului român și de a valorifica cultura și datinile acestuia. Acest festival dedicat României autentice va uni într-un concept deosebit meșteșugurile tradiționale românești, obiceiuri tradiționale, dansurile populare și folclorul prin soliști vocali și instrumentiști, rapsozi și poeți populari, grupuri instrumentale și grupuri vocale tradiționale. Totul va culmina, în 1 Decembrie, cu un spectacol folcloric extraordinar susținut de artiști care reprezintă toate zonele istorice ale României”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Citește și : MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor

Festivalul de tradiții și obiceiuri „România Tradițională” debutează joi, 30 noiembrie 2023, la ora 12:00, la Centrul Etnografic al Județului Alba, cu ateliere de meșteșuguri tradiționale românești: olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocărie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale. Atelierele sunt deschise publicului și se desfășoară în intervalul orar 12:00 – 20:00.

De la ora 15:00, „România Tradițională” va continua în Piața Cetății Alba Carolina cu un program de obiceiuri tradiționale, folclor și dansuri populare, program la care participă soliști vocali și instrumentiști, rapsozi și poeți populari, grupuri instrumentale și grupuri vocale tradiționale. La acest eveniment participă ansamblurile folclorice din Câmpeni, Aiud, Săliștea, Săsciori, Vințu De Jos, Sâncel, Biia, Valea Lungă, Stremț, Mihalț, Șpring, Ciugud, Vinerea, Luduș și Chișinău, alături de soliștii vocali: Valeriu Mocanu, Ioana Ciorea, Ovidiu Bibolar, Cătălina Bichiu, Nicolae Tuhuț, Daria Costea, Oana Marian, Robert Maier, Dorina Maria Fer, Bianca Crețu, Maria Borcea, Roxana Iagăr, Maria Nistor, Maria Julescu și Georgiana Bogdan.

Atelierele de meșteșuguri tradiționale românești continuă și în 1 Decembrie, în intervalul orar 12:00 – 20:00.
Festivalul de tradiții și obiceiuri „România Tradițională” va culmina, în 1 Decembrie, la ora 15:00, pe scena din Piața Cetății Alba Carolina, cu un spectacol folcloric extraordinar susținut de artiști din toate zonele istorice ale României. Publicul iubitor de folclor se va putea bucura de câteva ore de recitaluri extraordinare susținute de artiștii Nicolae Furdui Iancu, Ionuț Fulea, Veta Biriș, Mariana Anghel, Mariana Deac, Cornel Borza, Traian Jurchela, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Ilie Medrea, Mirela Mănescu, Roxana Reche, Alexandru Pal, Roxana Bădescu, Elena Nistor, Floricica Moga, Nicolae Plută, Dorina Narița, Bogdan Toma, Ancuța Matei Olar, Anuța Iuga, Ioana Ciorea, Maximiliana Poienar, Ana Maria Alb, Daria Costea, Diana Izabela Marin, Maria Uțiu, Adina Popa, Bianca Șușman, Gabriel Bucur, Cristina Todor, Oana Vențel, Teodora Zărnescu Craiu și grupul vocal tradițional al Liceului de arte ,,Regina Maria”, Georgiana Păduraru, Paula Florescu, Elena Cortac. Programul va fi întregit de participarea Ansamblului Folcloric al Județului Alba, Ansamblului Folcloric ,,Drăgan Muntean” al Județului Hunedoara, Ansamblului Folcloric ,,Busuiocul” al Județului Bacău sau Grupul instrumental ,,Crai nou” din Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult