30 martie| Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin ajunge la Cugir. Toate investigațiile oferite sunt GRATUITE
30 martie| Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin ajunge la Cugir. Toate investigațiile oferite sunt GRATUITE
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă mâine, 30 martie 2023, în judeţul Alba, la Centrul Comunitar Social Cugir (str. Gh. Asachi, nr. 11), începând cu ora 10.00.
În cadrul acestei acţiuni, femeile cu vârsta între 24 şi 64 de ani vor beneficia de consult de specialitate şi le vor fi recoltate probe pentru testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.
Femeile care se prezintă la caravană pentru testare sunt rugate să aibă la ele cartea de identitate.
Cancerul de col uterin este o boală ce poate afecta femeile de orice vârstă, însă este una dintre puținele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin depistare precoce!
Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului.
Screeningul cancerului de col uterin nu este de fapt un test pentru cancer. Este o metodă de prevenire a cancerului prin detectarea și tratarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate, ar putea duce la cancer la colul uterin al unei femei. Riscul de cancer de col uterin invaziv este redus cu până la 90% pentru femeile care participă în mod regulat la programe organizate folosind oricare dintre cele două teste de screening recomandate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening.
Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
„Armonii și gusturi la Pianu”, festival dedicat Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
„Armonii și gusturi la Pianu”, festival dedicat Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul În 10 și 11 octombrie se va desfășura ediția 2026 a festivalului „Armonii și gusturi la Pianu”. Primăria și Consiliul Local Pianu, Județul Alba, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Academia de Științe […]
Când va avea loc Târgul Cepei 2026 de la Săsciori: Ce pregătesc organizatorii Ediția 2026 a Târgului Cepei de la Săsciori va avea loc în 26 octombrie. Evenimentul va fi organizat de Primăria și Consiliul Local Săsciori în Piața Agroalimentară din Săsciori. Organizatorii pregătesc „degustare și vânzare de produse tradiționale locale, însoțite de cântec și […]
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]

