3 Decembrie: „Bucuria Darului” – Spectacol de colinde, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia organizează, luni, 3 decembrie 2012, cea de-a IV-a ediţie a programului „Bucuria Darului” pentru a marca şi a sărbători ,,Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap”. Acţiunea va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, începând cu ora 15.00.
Cu această ocazie, organizatorii vă invită să fiţi alături de ei, pentru a urmări un program de colinde, susţinut de Corul Seminarului Teologic Ortodox Alba Iulia, coordonat de Arhid. Prof. Dr. Nicolae Topârcean; Corul Centrului Pilot Sf. Meletie Alba, format din persoane cu deficienţe de auz şi vorbire şi persoane cu handicap, coordonat de Pr. Petru Haţegan.
La eveniment participă şi solistul de muzică uşoară Alin Ignat, câştigătorul a mai multor premii naţionale şi internaţionale şi solistul de muzică canto-clasic Alex Dorian Bodea, absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia, precum şi surorile Gianina şi Mihaela Buzan, soliste de muzică populară, alături de soliştii Centrului de Cultură Augustin Bena Alba Iulia, grupul „Primavera” şi alţi interpreţi din comunitatea noastră.
Tot în cadrul evenimentului, va fi organizată o gală a persoanelor cu dizabilităţi, în care vor fi premiate persoanele şi organizaţiile publice sau private care au activat în domeniul incluziunii în societate a persoanelor cu dizabilităţi şi ale căror activităţi şi proiecte au fost evidenţiate în comunitate.
De asemenea, va fi organizată o expoziţie cu decoraţiuni de Crăciun, confecţionate de beneficiarii centrului „Sfântul Meletie” Alba.
Vă prezentăm mai jos programul evenimentului:
15.00 – 18.00: Expoziţie, în holul Casei de Cultură a Studenţilor Alba, cu obiecte şi decoraţiuni de Crăciun, confecţionate de persoane cu dizabilităţi
16.00 – 18.00: Un concert de colinde susţinut de Corul ,,Centrului Pilot Sf. Meletie Alba”, alcătuit din persoane cu deficienţe de auz şi vorbire şi persoane cu handicap fizic, neuro-locomotor, somatic coordonat de Pr. Petru Haşegan;
– Corul Seminarului Teologic Ortodox Alba Iulia, coordonat de Arhid. Prof. Dr. Nicolae Topârcean;
– Surorile Geanina şi Andreea Buzan, soliste muzică populară;
– Moment Coregrafic, susţinut de tinerii Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, Filiala Alba;
– Alin Ignat, interpret de muzică uşoară, câştigător a mai multor premii naţionale şi internaţionale;
– Solist Ion Damian Asociaţia Nevăzătorilor din România – Alba – Hunedoara;
– Rodica Buta interpret de muzică populară absolventă a Școlii Populare de Artă Augustin Bena, clasa d-nei profesoare Florentina Farcaș de la Societatea Handicapaţilor Neuropsihic “Speranţa” Alba Iulia;
– Alex Dorian Bodea solist de muzică canto-clasic, absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia;
– Dina Vărărean interpret muzică populară, a cântat pe mai toate scenele din ţară şi a participat la câteva turnee în străinătate, în Franţa, Iugoslavia, Spania şi Statele Unite ale Americii. Are un repertoriu complex, a adunat melodii tradiţionale din toate colţurile ţării şi a fost îndrumată de Valeria Peter Predescu.
– Centrul de Cultură Augustin Bena Alba Iulia Grupul ,,Primavera” coordonat de d-na Marinela Popa;
18.00: Gala de premiere
Vor fi oferite pachete cadou pentru 250 de persoane cu handicap, atât beneficiarilor Centrului Pilot Sf. Meletie Alba, cât şi celor din comunitate.
Partenerii şi sponsorii acestui eveniment sunt: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba; Serviciul Public de Asistenţă Socială al Consiliului Local Alba; Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba;Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba;Casa de Cultură a Studenţilor Alba; Asociaţia Naţională a Surzilor Filiala Alba Iulia;Asociaţia Nevăzătorilor din România – Alba – Hunedoara;Asociaţia SM Speromax Alba; Societatea de Ajutorare ,,Diakonia” Alba Iulia; Societatea Handicapaţilor Neuropsihic “Speranţa” Alba Iulia; Club Rotary Alba Iulia; Birou Notarial Elena Teodorescu Alba Iulia; SC Servnic SRL Alba Iulia; SC Tiporex SRL; SC Gbobal Dif. Co SRL – Cofetăria Corina; SC Pinticarn SRL „La Meseni” Sebeşel; SC Bravo Construct SRL Sebeş, Alba şi SC Decar Trading SRL Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]
Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații
Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]
