Monden-Clubbing

29 noiembrie: ”Red Carpet” pentru Balul Bobocilor la Liceul cu Program Sporiv Sebeș. În acest an, bobocii se vor lupta individual pentru titlurile de Miss și Mister

Mădălina Opriș

Publicat

în

balul-bobocilor-liceul-sportiv-sebesBalul Bobocilor 2016 organizat de elevii Liceului cu Program Sportiv Sebeș se va desfășura marți, 29 noiembrie. Pentru titlurile de Miss și Mister se vor lupta în acest an, individual, un număr de 11 tineri, proaspăt intrați pe băncile liceului. Locația aleasă de organizatori este Centrul Cultural „Lucian Blaga”, iar balul va avea loc cu începere de la ora 17.00.

Petrecerea Divorțaților

Tema evenimentului este ”Red Carpet”, iar bobocii nu vor forma perechi de data aceasta. Fiecare concurent își va alege câte o vedetă pe care trebuie să o pună cât mai bine în valoare pentru a câștiga.

Atmosfera va fi întreținută de către prezentatorii Paștiu Roxana și Găldean Vlad. Probele la care vor fi supuși bobocii sunt cele obișnuite. Astfel, nu vor lipsi probele de prezentare, cultură generală, aptitudini, dans, dar și o probă surpriză.

Concurentele sunt Ciulea Antonia, Bologa Anca, Monescu Roberta, Călin Georgia, Plitan Diana, iar concurenții Anghel Robert, Popa Cristian, Moisiu Raul, Căian Petrica, Avram Robert, Achim Antonio.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wild Horse Nine Avanpremiera Regia: Martin McDonagh Cu: Sam Rockwell, Parker Posey, Steve Buscemi, John Malkovich, Tom Waits Gen Film: Comedie,Crima, Drama, Thriller Durată: 118 min Rating: N 15 Cu puțin […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Foto: Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională, vedeta de la CFR Cluj!

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima jucătorului de națională, vedeta de la CFR Cluj! Aiudeanul Andrei Cordea, vedeta de la CFR Cluj, și superba sa parteneră!Georgiana Maria Dima este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională. Cei doi își vor uni destinele […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Talent for Murder / Un talent criminal Avanpremiera Regia: Anton Corbijn Cu: Olivia Cooke, Helen Mirren, Alden Ehrenreich, Juliet Stevenson, James Faulkner Gen Film: Biografic, Crima, Drama, Thriller Durată: 106 min Rating: […]

Citește mai mult