2158 de aiudeni primesc subvenţii la încălzire în această iarnă
Până în 20 noiembrie, 2022 aiudeni au depus cerere pentru acordarea subvenţiei la încălzire pentru sezonul rece 2011-2012, iar Serviciul Public de Asistenţă Socială a soluţionat toate solicitările primite, a elaborat dispoziţiile de acordare/respingere, precum şi situaţia centralizatoare şi raportarea statistică, documente ce au fost transmise Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Alba la începutul lunii decembrie. Pentru încălzirea cu gaze naturale, au solicitat acordarea subvenţiei 1427 de persoane, 13 solicitări fiind respinse din cauza nerespectării condiţiilor impuse de lege. În ceea ce priveşte ajutorul pentru încălzirea cu lemne, acesta a fost solicitat de 595 de persoane, dintre care doar 3 nu au primit subvenţie, din cauza faptului că nu s-au încadrat în aceleaşi condiţii prevăzute de normele legale în vigoare.
Celor 2006 aiudeni cărora le-au fost aprobate solicitările privind acordarea subvenţiei la încălzire li se adaugă 152 de beneficiari ai venitului minim garantat, ce au primit integral ajutorul de încălzire pentru perioada noiembrie 2011-martie 2012, în sumă totală de 290 de lei.
Potrivit legislaţiei în vigoare, familiile sau persoanele singure al căror venit lunar nu depăşeşte 615 lei şi care nu deţin în proprietate bunurile prevăzute de lege ce conduc la excluderea de la plata subvenţiei pot să îşi depună în continuare cererile pentru acordarea ajutorului la încălzire, însoţite de celelalte acte necesare, la Serviciul Public de Asistenţă Socială Aiud.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
