20-23 octombrie 2023| Moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu vor fi aduse la Alba Iulia, la Catedrala Reîntregirii
Arhiepiscopia Alba Iuliei va îmbrăca haină de sărbătoare, cu prilejul pomenirii Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuți ca Sfinții Mărturisitori Ardeleni.
Frumusețea sărbătorii din acest an va fi sporită de prezența, la Catedrala arhiepiscopală din orașul Marii Uniri, a moaștelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.
În data de 21 octombrie, Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuți ca Sfinții Mărturisitori Ardeleni. Cu acest prilej, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei va îmbrăca haină de sărbătoare, aducând cuvenitul omagiu de venerație acestor atleți ai lui Hristos, care, în secolul al XVIII-lea, cu dârzenie și jertfelnicie, au apărat Ortodoxia și ființa neamului românesc.
Frumusețea sărbătorii din acest an va fi sporită de prezența, la Catedrala arhiepiscopală, a moaștelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, de la Parohia Ortodoxă „Sfântul Gheorghe Nou” din București. Prezența cinstitului odor la Alba Iulia va reprezenta un binecuvântat prilej pentru credincioșii Eparhiei, și nu numai, de a aduce cuvenita cinstire Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu pentru eforturile deosebite pe care acesta le-a depus în vederea conservării identității spirituale și naționale a românilor transilvăneni, asupriți de regimuri străine ostile.
Racla cu Sfintele Moaște va poposi la Catedrala Reîntregirii și Încoronării, vineri, 20 octombrie, în jurul orei 17:00, și va rămâne spre închinare până luni, 23 octombrie. Pentru a profita de harul evenimentului sacru și de sfințenia prețiosului odor, vă invităm cu dragă inimă să veniți la această sărbătoare și să gustați din izvorul minunilor ce se revarsă abundent prin acești iubiți sfinți ai creștinătății, prieteni ai lui Hristos și casnici ai lui Dumnezeu.
Programul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea și a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel
Vineri, 20 octombrie
– ora 18.00 – Vecernia mare cu Litie;
– ora 19.30 – Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni;
Sâmbătă, 21 octombrie
– ora 08.00 – Utrenia;
– ora 09.30 – Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească, pe scena din faţa Catedralei arhiepiscopale;
– ora 18.00 – Vecernia mare şi Acatistul Sfinților Mărturisitori Ardeleni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp
Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]
George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu”
George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu” George Simion, liderul AUR, a anunțat joi dimineața, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că pe […]
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]

