Ştirea zilei

20-21 august: Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni 2016. Sărbătoare tradițională moțească, păstrată de peste două decenii, la Horea- Mătișești. PROGRAMUL

Alexandra Mates

Publicat

în

targul lemnarilor 2015 apuseni90În weekend-ul 20-21 august, plaiurile moțești vor fi cuprinse de voie bună. La Horea – Mătișești se va desfășura cea de-a XXI-a ediție a sărbătorii tradiționale ”Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni”, un eveniment de seamă pentru întreaga zonă, prin care locuitorii își sărbătoresc munca și îndeletnicirile moștenite de-a lungul secolelor.

Nici în acest an nu vor lipsi din program tradiționalele concursuri între cei mai pricepuţi meşteri lemnari, expoziţiile de gastronomie, ale meşterilor populari şi silvicultorilor, spectacolele folclorice, parada populară, hora moţească, dar și alte surprize pregătite de organizatori. Noutatea acestei ediții este organizarea unui cros, pe drumul turistic Trans-Ursoaia.

Cei care nu au ajuns întargul lemnarilor 2015 apuseni105că la Târgul Lemnarilor și doresc să cunoască îndeaproape obiceiurile și tradițiile moților, să guste din preparatele lor și să se distreze pe ritmuri moțești sunt așteptați, în weekendul 20-21 august, la Horea-Mătișești.

Citiți și FOTO: Salbă de izvoare cu legende, la Horea, în Apuseni. Locuri de ”hodină” amenajate de moți pentru turiștii care ajung în zonă

Târgul Lemnarilor  este un eveniment important pentru întreaga zonă a Munților Apuseni și nu numai. În fiecare an, încă din 1995, moții își promovează viața cu obiceiurile și tradițiile lor, în special artele meșteșugărești, pentru care materia de lucru este lemnul. Oarecum, târgul sintetizează preocupările acestor oameni vrednici.

targul lemnarilor 2015 apuseni74Printre momentele cele mai gustate de public se numără  întrecerile specifice ale locului între meșterii lemnari. Anual se desfășoară concursul ” Cel mai bun lemnar”, un concurs în cadrul căruia meșterii lemnari au șansa de a-și dezvălui talentul în arta lemnului prin aruncarea cu toporul, cioplitul de grinzi, tăiatul cu custura, fierăstrăul şi securea, ridicarea buşteanului de peste 400 de kg, ş.a. Obiectele pe care participanții concursului le utilizează în cadrul acestuia sunt expuse la Muzeul Etnografic al Lemnarilor.

De asemenea, nu lipsesc de la târg preparatele produse tradiționale ce urmează a fi degustate de către vizitatori. Un preparat tradițional este plăcinta cu brânză moțească, însă tradiționalul balmoș moțesc este preferatul tuturor.

”A XXI a ediție a ”Târgului Lemnarilor din Munții Apuseni” poartă semnătura valorificării și promovării unei benefice tradiții a spiritului moțesc, a faptelor și libertății într-o eternitate. Iată pentru ce vă chemăm în zilele de 20-21 august 2016 acasă la Horea să continuăm împreună aceste valențe ale trăiniciei și statorniciei moților, făuritori, apărători de principii și virtuți. Vă așteptăm cu aleasă prețuire”, transmit organizatorii.

PROGRAM:

SÂMBĂTĂ, 20 august 2016 – comuna Horea

Ora 15:00 – Promovarea drumului turistic TRANS-URSOAIA (DN R 1 – Albac – Horea – Beliș – Călățele – Huedin)

Ora 15:30 – Crosul Trans – Ursoaia cu plecare din centrul comunei Horea

Ora 18:30 – Activități sportive în aer liber

Ora 21.00 – O noapte albă la Horea – discotecă în aer liber

Ora 24:00  – Foc de artificii

DUMINICĂ, 21 august 2016 – sat Mătișești

Ora 10.00 – Balmoș moțesc

Vizitarea expozițiilor meșterilor populari și silvicultori

Concursul ”Cel mai bun lemnar din Apuseni”, ediția a XXI-a

Spectacol folcloric

  • Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena” al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Maria Filimon, Cătălin Hașa, Roxana Reche, Nicolae Tuhuț, Dorina Narița și Floricica Moga
  • Ansamblul artistic ”Arieșul” din Câmpeni, dirijor prof. Gheorghe Bădău
  • Ansamblul artistic ”Dor de Horea” din satul Poiana – Horea
  • Taraful Moțul din Horea
  • Momente vesele cu Todea Barbu
  • Horă moțească ”Bate moțul țarina

Soliști în recital: Aurel Tămaș, Traian Ilea, Ancuța Matei, Antonia Pop, Ioana Petrean, Petrișor Vodă, Alin Neag, Dorel Banci

Pe parcursul zilei plimbări cu ”hipo taxi moțesc”

Prezentantor: Mirela Mocan

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Horea, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba și Societatea Cultural Patriotică ”Avram Iancu”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult