Curier Județean

2 – 4 august 2024 | Festival de artă medievală „Zilele Medievale ale Bălgradului”, ediția a IX-a, la Alba Iulia: Parada personajelor medievale, ateliere și spectacole de teatru. PROGRAM

Bera Larisa

Publicat

în

2 – 4 august 2024 | Festival de artă medievală „Zilele Medievale ale Bălgradului”, ediția a IX-a, la Alba Iulia: Parada personajelor medievale, ateliere și spectacole de teatru. PROGRAM

În perioada 02-04 August 2024, Grupul Skepsis vă prezintă Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medievală, ediția a IX-a.
Timp de 3 zile, la Alba Iulia, în zona porții a IV-a a Cetății și a  Străzii Muzeului, va reînvia, prin artă, trecutul cetății cunoscută în perioada medievală sub numele de Bălgrad.
Grupurile participante la ediția din acest an sunt: NOSA (Bistrița); SIRIUS (Bistrița); TRUVERII (C.C.S. Bucureşti), STUDIO 24 (C.C.S. Bucureşti), TERRA ULTRASILVANA (Braşov); MEDIEVAL ART (București); PROFESORUL DE JOACĂ (Alba Iulia); SKEPSIS (Alba Iulia). Se alătură evenimentului în calitate de colaboratori:  Andreea Adam (artist plastic), care va susține un atelier de mozaic cu semințe și cereale și Harald Susanyi (ghid de turism autorizat) care ne va ajuta să redescoperim trecutul medieval al cetății.
Deschiderea festivalului va fi marcată în seara de vineri, 2 august, ora 20.00, în fața Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, unde trupa de teatru Skepsis va prezenta spectacolul ”Cine-i Stăpânul” – un spectacol în genul Commedia dell Arte care ne propune o întâlnire cu  Colombina, Arlecchino și Pantalone, trei dintre cele mai cunoscute personaje ale acestui gen de teatru specific perioadei Renașterii.
Sâmbătă și Duminică, în fiecare dimineață și seară, publicul iubitor de artă medievalăva putea participa la ateliere deschise, interactive, de dansuri, meșteșugărit sau jocuri și povești pentru copii sau la tururi ghidate în cetate. Participanții vor oferi și o serie de spectacole pe tematică medievală menite să readucă culoarea și aroma vremurilor apuse: prezentări și demonstrații de mânuire a armelor, spectacole de muzică și dansuri medievale, spectacole de teatru și de jonglerii cu foc.
Evenimentul este unul tematic, dedicat promovării artei medievale și renascentiste, toate spectacolele prezentate respectând specificul și caracteristicile care conferă autenticitate genurilor abordate. Vă așteptăm alături de noi să reînviem prin artă Bălgradul – cetatea noastră medievală!
Accesul publicului este liber la toate evenimentele din program, în limita spațiilor de desfășurare. În cazul vremii nefavorabile, spectacolele vor fi decalate sau reprogramate. Toate modificările eventuale precum și informații actualizate vor fi anunțate pe pagina facebook a grupului https://www.facebook.com/skepsis2002 .
Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medievală – este un proiect cultural dedicat promovării prin artă a Cetății, organizat anual de Grupul Skepsis în parteneriat cu: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba. Detalii despre proiect vor fi publicate pe pagina dedicată acestuia pe site-ul oficial al organizatorului : https://teatrulskepsis.ro/zilele-medievale-ale-balgradului-festival-de-arta-medievala/
Începând din anul 2023, evenimentul este susținut și co-finanțat prin proiectul cultural internațional LOCUS  – Sinergii Culturale Urbane Locale, dedicat dezvoltării evenimentelor și creșterii audienței – proiectul este finanțat de Uniunea Europeană –  programul Europa Creativă, în cadrul acestuia Asociația Grupul Skepsis având statutul de Partener alături de alte două organizații din Italia și Franța  – https://locusproject.eu/
Opiniile și perspectivele exprimate aparțin în întregime autorilor și nu reflectă în mod necesar cele ale Uniunii Europene sau EACEA. Uniunea Europeană sau autoritatea responsabilă pentru grant nu sunt responsabile pentru acestea.
PROGRAM
Vineri, 2 august
20.00 – Deschiderea festivalului – spectacol de Commedia dell Arte
„Cine-i stăpânul?”– SKEPSIS (Alba Iulia)
Locație: Strada Muzeului
Sâmbătă,  3 august
10.00 – Arta meșteșugului – ateliere stradale interactive pentru copii
-Atelier de mozaic cu semințe și cereale – Andreea Adam (Alba Iulia)
-Atelier de pictură heraldică MEDIEVAL ART (București)
Locație: Strada Muzeului
11.00 – Incursiune în trecutul medieval al Cetății
– tur ghidat – Harald – ghidul cavaler al cetății
Punct de plecare: Strada Muzeului
17.00 – Parada personajelor medievale
Traseu : Poarta a III-a – Poarta a IV-a
17.30 – Incursiune în trecutul medieval al Cetății
– tur ghidat – Harald – ghidul cavaler al cetății
Punct de plecare: Strada Muzeului
17.40 – Arta jocurilor și poveștilor medievale
-Atelier de luptă cu spada și povești cavalerești pentru copii – MEDIEVAL ART (București)
-Jocuri medievale – MEDIEVAL ART (București)
Locație: Strada Muzeului
18.00 –   Arta dansului medieval
– Atelier de dansuri medievale – TRUVERII (București)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
18.30 – Arta Mânuirii Armelor – TERRA ULTRASILVANA (Brașov)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
19.00 – Farsă Medievală – STUDIO24 (București)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
19.15 – Arta Mânuirii Armelor – TERRA ULTRASILVANA (Brașov)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
19.30 – Dansuri medievale – NOSA (Bistrița)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
20.00 – Arta Mânuirii Armelor – TERRA ULTRASILVANA (Brașov)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
20.30 – Spectacol de Commedia dell Arte – „Arlechino își caută stăpân” – SKEPSIS (Alba Iulia)
Locație: Strada Muzeului
21.30  – Concert de muzică medievală și renascentistă- TRUVERII (București)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
Duminică, 4 august 2024
10.00-12.00 – Arta jocurilor și poveștilor medievale – ateliere stradale interactive pentru copii
– Atelier interactiv de jocuri și povești  – Leon Magdan – PROFESORUL DE JOACĂ (Alba Iulia)
Locație – Strada Muzeului
13.00 – Incursiune în trecutul medieval al Cetății
– tur ghidat – Harald – ghidul cavaler al cetății
Punct de plecare: strada Muzeului
17.00 –   Arta dansului medieval
– Atelier de dansuri medievale – TRUVERII (București)
18.00 – Arta jocurilor și poveștilor medievale
– Atelier de jocuri interactive – Leon Magdan – PROFESORUL DE JOACĂ (Alba Iulia)
Locație: Strada Muzeului
19.00 – Spectacol de dansuri medievale – NOSA (Bistrița)
Locație: Strada Muzeului
20.00 – Concert de muzică medievală – TRUVERII (București)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății
21.00 – Teatru de umbre – Leon Magdan – PROFESORUL DE JOACĂ (Alba Iulia)
Locație: Strada Muzeului
22.00 – Spectacol de jonglerii cu foc – SIRIUS (Bistrița)
Locație: Poarta a IV-a a Cetății

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă

Bogdan Ilea

Publicat

în

ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 17.000 de lei și au dat 19 avertismente în urma controalelor din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | „Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, a fost adus, din nou, luni, 21 septembrie 2026, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii urmează să analizeze […]

Citește mai mult

Curier Județean

21 – 25 septembrie 2026 | „Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, derulează, în perioada 21 – 25 septembrie 2026, la nivelul județului Alba, activități dedicate evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Acțiunile planificate în această săptămână au un caracter predominant […]

Citește mai mult