Rămâi conectat

Actualitate

19 noiembrie – Ziua internațională a bărbaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

19 noiembrie – Ziua internațională a bărbaților

La 19 noiembrie, în fiecare an, peste 60 de țări ale lumii sărbătoresc Ziua internațională a bărbaților, cu scopul de a promova sănătatea bărbaților și a băieților, îmbunătățirea relațiilor și egalitatea dintre sexe și prezentarea de modele masculine de urmat, notează site-ul www.internationalmensday.com. Este, totodată, un bun prilej pentru bărbați să marcheze rolul pe care îl au în comunitate, la locul de muncă, între prieteni, dar și în familie, căsnicie și în creșterea și educarea copiilor.

Ziua internațională a bărbaților precede Ziua universală a copiilor, celebrată la 20 noiembrie, formând astfel o perioadă de 48 de ore de sărbătoare pentru bărbați și copii și pentru relația specială pe care aceștia o împărtășesc.

Potrivit statisticilor ale Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, speranța de viață a bărbaților era, la naștere, de 69 de ani, în timp ce speranța de viață a femeilor era de 74 de ani. De asemenea, în majoritatea țărilor lumii, rata suicidului la bărbați este de aproape trei ori mai mare decât la femei, notează site-ul www.internationalmensday.com, adăugând, totodată, că bărbații sunt, în multe state, victime ale discriminării legislative la nivelul familiei.

Totodată, una dintre trăsăturile fundamentale ale bărbaților este spiritul lor de sacrificiu, atât la serviciu, cât și la nivelul familiei, al comunității și, în cazul multora dintre ei, la nivel național. Prin urmare, Ziua internațională a bărbaților reprezintă o ocazie foarte bună pentru a le arăta cât de mult sunt apreciați. Această zi este marcată prin activități cât se poate de variate, de la seminarii publice, conferințe, la festivaluri, activități școlare, programe speciale la radio și la televiziune, slujbe religioase etc. Orice organizație este binevenită să găzduiască propriul eveniment în cinstea acestei zile.

Potrivit site-ului menționat anterior, încă din anii ’60 mai mulți bărbați au încercat să marcheze o astfel de zi în luna februarie, pentru a fi aproape de 8 martie, zi dedicată femeilor. Mai recent, au existat încercări de a institui această zi, la nivel național, în mai multe țări, precum Canada, Franța, SUA, Columbia, Rusia, Canada, China, în speranța ca și alte țări să le urmeze exemplul. În anul 1994, mai multe organizații din Statele Unite, din Europa și din Australia au marcat această zi tot în februarie, la inițiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri, dar anul următor evenimentul nu a mai avut același succes, iar Oaster a renunțat să se mai ocupe de organizarea lui.

Treptat, mai multe state au renunțat la marcarea acestei zile, cu excepția Asociației Malteze pentru Drepturile Bărbaților, care a continuat să o celebreze. În 1999, Trinidad și Tobago au marcat această zi la o altă dată, respectiv la 19 noiembrie, bucurându-se de succes în țările din zona Caraibilor. Prin urmare, în 2009, Comitetul Asociației Malteze pentru Drepturile Bărbaților a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaților să fie sărbătorită la 19 noiembrie, aliniindu-se, astfel, cu celelalte țări care începuseră să o celebreze la această dată.

La 3 februarie 2016, Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege pentru declararea zilei de 8 martie — Ziua femeii și 19 noiembrie — Ziua bărbatului, țara noastră aliniindu-se și ea acestei sărbători internaționale. Potrivit raportului Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, ”propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie — Ziua femeii și 19 noiembrie — Ziua bărbatului, având drept scop eliminarea discriminării dintre femei și bărbați și creșterea gradului de conștientizare privind concilierea vieții de familie cu viața profesională. Sărbătorirea zilei femeii și a zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunătăți relațiile dintre sexe, de a evidenția realizările și contribuțiile lor la comunitate, familie, căsătorie și prezentarea unor modele de urmat”, se arată în raportul postat pe site-ul www.cdep.ro.

Proiectul de lege fusese respins de Senat, dar Camera Deputaților este for decizional. Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie — Ziua femeii și 19 noiembrie — Ziua bărbatului a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, la 3 martie 2016, și publicată în Monitorul Oficial la 7 martie 2016.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea? ANM anunță momentul în care se va încălzi vremea: prognoza detaliată de Paște și 1 Mai 2024 Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat că, începând din acest weekend vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile maxime vor ajunge în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea