Sport

17 sau 24 august, data de debut a Ligii a IV-a *Nu vor mai avea loc alegeri pentru preşedinţia AJF Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

Luni după-amiază într-o şedinţă a Biroului Executiv al AJF Alba se va decide calendarul competiţional al „fotbalului mic” din Alba, hotărârea depinzând şi de ceea ce se va stabili la FRF în privinţa startului Ligii a 3-a (prevăzut pentru 16 august). „Trebuie să ne sincronizăm cu ce se va stabili la Federaţie, întrucât Metalurgistul Cugir ne va reprezenta în eşalonul terţ. În funcţie de respectivele date, vom programa şi Supercupa AJF, meciul dintre Metalurgistul şi Performanţa Alba Iulia, probabil în 10 sau 11 august. Iniţial am convenit ca debutul Ligii a IV-a să fie pe 17 august, dar e posibil ca prima etapă să fie amânată cu o săptămână, pentru 24 august”, a afirmat Sorin Corpodean, preşedintele AJF Alba.
*Luni se ştie totul!
Oficialul AJF a mai precizat că înaintea startului campionatului se va derula şi Adunarea Generală Extraordinară a AJF Alba, fără însă ca pe ordinea de zi să fie alegeri pentru funcţia de preşedinte AJF, aşa cum s-a vehiculat în cursul lunii iunie, după ce întâlnirea reprezentanţilor echipelor din judeţ nu a fost statutară, motiv care l-a deranjat pe Corpodean. „În primul rând e nevoie să clarificăm anumite aspecte de bucătărie internă, noi cei din staff-ul AJF, la nivel organizatoric, dar nu vor fi organizate alegeri”, a conchis Corpodean. Dacă Unirea Alba Iulia nu a mai solicitat loc pentru Liga a IV-a, din motive legate de lipsa sprijinului din partea autorităţilor, în schimb Europa Alba Iulia (mutată în iarnă la Chişineu Criş) intenţionează să activeze în competiţiile din judeţ, pe o nouă structură juridică, dar numai la nivel de fotbal juvenil.
*Liga a 3-a începe în 16 august…
În următoarea şedinţă, oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba vor stabili şi data Adunării Generale a AJF Alba. Amânată în două rânduri, respectiva întâlnire ar trebui fixată cât mai repede pentru a exista răgazul necesar în vederea întocmirii calendarului competiţional al stagiunii 2013-2014, ce va fi deschisă cu partida Metalurgistul Cugir – Performanţa Alba Iulia, a doua ediţie a Supercupei AJF Alba. Momentan se ştie că luni, 5 august, se va stabili componenţa seriilor în Liga a 3-a, întrecere ce are prevăzut drept bornă de start ziua de vineri, 16 august.
Menţionăm că în luna iunie, Adunarea Generală a AJF Alba nu a fost statutară, motiv pentru care din pricina dezinteresului, Corpodean a plecat supărat de la întrevederea cu reprezentanţii „fotbalului mic” din judeţ, anumite surse precizând că fostul arbitru FIFA ar intenţiona chiar să demisioneze pentru organizarea unor noi alegeri înainte de termen. Respectivul moment tensionat a coincis cu perioada în care AJF Alba a fost implicată în organizarea mai multor evenimente de interes naţional (finala cupei la fotbal feminin, finala ONSS, programul „Fotbal şi feminitate” etc), dar în acelaşi timp sediul AJF Alba a fost prădat de hoţi în două rânduri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VakifBank Istanbul – Volei Alba Blaj 3-0, în Liga Campionilor | Echipa din „Mica Romă”, eliminată din competiția continentală, se bate pentru calificarea în Cupa CEV

Dan HENEGAR

Publicat

în

VakifBank Istanbul – Volei Alba Blaj 3-0, în Liga Campionilor | Echipa din „Mica Romă”, eliminată din competiția continentală, se bate pentru accederea în Cupa CEV VakifBank Istanbul a învins Volei Alba Blaj, scor 3-0 (25-19, 25-13, 25-20), în etapa a patra a Ligii Campionilor, un rezultat scontat ținând cont de diferența de valoare dintre […]

Citește mai mult

Sport

Miriam Bulgaru intră pe tabloul principal la Transylvania Open 2026: Când va avea loc turneul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Miriam Bulgaru, pe tabloul principal la Transylvania Open 2026 Karolína Plíšková, câștigătoarea trofeului de la Cluj în 2024, a primit un wild card și va juca pe tabloul principal al Transylvania Open, ediția 2026. Organizatorii turneului de tenis feminin din Cluj au anunțat și acordarea a două wild carduri către două jucătoare românce cu experiență […]

Citește mai mult

Sport

Ilie Mihălțan (Voința Beldiu), golgheter în Liga 5, după încheierea turului 2025/2026 | Vezi marcatorii formațiilor din cel de-al șaselea eșalon fotbalistic

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ilie Mihălțan (Voința Beldiu), golgheter în Liga 5, după încheierea turului 2025/2026 | Vezi marcatorii formațiilor din cel de-al șaselea eșalon fotbalistic organizat de AJF Alba Atacantul Ilie Alexandru Mihălțan (Voința Beldiu) este golgheter în Liga 5, după încheierea turului 2025/2026, cu 20 de reușite pentru formația care conduce detașat în Seria 2. În topul […]

Citește mai mult