Rămâi conectat

Curier Județean

15-19 august 2018 – „Zilele Patrimoniului” la Roșia Montană

Ziarul Unirea

Publicat

în

În minivacanța de Sfânta Maria, comuna Roșia Montană va fi gazda „Zilelor Patrimoniului”, un eveniment public ajuns la cea de-a treia ediție la care sunt așteptați numeroși participanți pentru a se bucura de natură și patrimoniul acestei localități, care conține „cel mai semnificativ, extins şi divers tehnic complex de mine de aur romane descoperit până în prezent în lume” după cum menționează organizatorii, făcând referire la spusele evaluatorilor UNESCO.

„Spunem azi, mai răspicat ca niciodată, că Roșia Montană are nevoie de protecție, de recunoaștere și de măsuri de intervenție rapide pentru ca toate aceste lucruri, locuri și valori să nu se piardă. Până când Statul Român se va decide să își asume responsabilitățile pe care le are față de acest loc și comunitatea lui, noi, cetățenii, vom face tot ce putem pentru a prezerva patrimoniul, promova turismul sustenabil și încuraja dezvoltarea durabilă a Roșiei Montane. În această suită de acțiuni se înscrie și evenimentul la care vă așteptăm să luați parte între 15-19 august, să descoperiți și redescoperiți Roșia Montană.” menționează organizatorii pe pagina evenimentului, completând faptul că toate evenimentele derulate în acest an prin Programul Adoptă o Casă se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural.

Pentru cele cinci zile de eveniment, organizatorii au pregătit în program următoarele activități: tururi ghidate – al satului, al vechilor băieși, al Detunatelor, ornitologic, istoric, arheologic, al bisericilor; proiecții de film și documentare; expoziții; evenimente speciale – concert Maria Răducanu și recital Sound Choir; povestiri în jurul focului; ateliere pentru copii și adulți – Care e treaba cu tăblițele cerate, Atelier de albinărit, Atelier de tehnici tradiționale de construcție, Atelier de hrănitori de păsări – cu mențiunea că programul propus inițial poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. Programul complet îl puteți găsi pe https://www.adoptaocasa.ro/en/noutati/zilele-patrimoniului-program.

Toate evenimentele sunt organizate în regim de voluntariat, invitații speciali participă pro-bono, iar intrarea la toate activitățile este liberă. Doritorii pot sprijini acest eveniment printr-o donație, în contul Asociaţiei ARA [ Arhitectură. Restaurare. Arheologie], deschis la BCR, sucursala Romană: RO37 RNCB 0484 1592 1710 0001.

Ediția din acest an are ca organizatori comunitatea de voluntari  „Prietenii Roșiei Montane”, organizația comunitară „Roșia Montană in UNESCO World Heritage” și „Adoptă o Casă la Roșia Montană”, cel din urmă fiind un program derulat de Asociația „ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie.”, o asociaţie activă în domeniul cercetării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor şi al societăţii. Programul „Adoptă o casă la Roșia Montană” a fost inițiat în 2012 în parteneriat cu Alburnus Maior, asociaţia locală dedicată protejării drepturilor membrilor comunităţii de la Roşia Montană, acesta stabilind o conexiune între proprietarii locali ai clădirilor istorice care doresc să trăiască în continuare în zona Roşiei Montane şi persoane sau organizaţii care doresc să contribuie prin donaţii sau voluntariat la protejarea, cunoaşterea şi recunoaşterea patrimoniului cultural al zonei. Fac obiectul acestui proiect toate locuinţele miniere vernaculare, bisericile sau edificiile publice din Roşia Montană şi împrejurimi. Campania „Adoptă o casă în Roşia Montană” continuă şi în acest an, activitatea voluntarilor vizând continuarea lucrărilor la obiective începute în anii anteriori, iar lucrările propuse pentru acest an sunt amenajarea podului casei parohiale pentru a putea găzdui mai multe persoane, finalizarea lucrărilor de consolidare la porticul bisericii, finisarea ultimelor detalii la Casa din Ţarina şi continuarea lucrărilor la Casa minerească din Brazi. Totodată, după cum afirmă arhitectul Claudia Apostol – iniţiatorul campaniei, membră a Asociaţiei „Arhitectură, Restaurare, Arheologie” (ARA) – unul dintre obiectivele importante la care va continua activitatea de restaurare este Biserica Unitariană din localitate.

Sursă foto: www.facebook.com/adoptaocasa

Ovidiu CULDA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU în satul Silivaș, din comuna Hopârta: Un utilaj agricol a luat foc

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU în satul Silivaș, din comuna Hopârta: Un utilaj agricol a luat foc Un incendiu a izbucnit la un utilaj agricol din satul Silivaș, comuna Hopârta. Au intervenit pompierii din Aiud. Citește și: INCENDIU de vegetație uscată la Băgău: Intervin pompierii din Aiud cu o autospecială Detașamentul de pompieri Aiud intervine cu o autospecială de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea