Curier Județean

13-21 august: Cercetașii din Alba Iulia pleacă în Tabăra de vară. În acest an vor campa în… ”Africa”

Ioana Oprean

Publicat

în

cercetasi alba iulia01Cercetașii din Alba Iulia se pregătesc să plece și în acest an în Campul Centrului Local, tabăra de vară devenita deja o tradiție. Unul dintre cele mai mari evenimente organizate de ei va avea loc în acest an la Gârda Seacă, în perioada 13-21 august.

În fiecare an, activitățile taberei sunt încadrate într-o poveste, iar dacă până acum au fost în Amazonia sau chiar pe Lună, de această dată își propun ceva, usor diferit: monteaza roți și motoare corturilor și se îmbarcă pentru o călătorie prin Africa, un continent plin de lucruri noi – o lume diferită decât cea cu care suntem obișnuiți. Călătoria cercetașilor trece prin mare parte din continentului African, traversând 26 de țări și se va termina la Marea Mediterană, la Cairo, după ce vor trece prin toate tipurile de relief, prin junglă și savană, pe vârful Kilimanjaro și desigur cu o vizită la mormântul Lordului Baden Powel, fondatorul cercetășiei, în Kenya.

Desigur aceasta este doar povestea care îmbracă activitățile cercetașilor în tabără. Mai exact, vor ajunge la Gârda Seacă, își vor ridica campul și vor monta corturile. Timp de 3 zile, pe grupe de vârstă, vor pleca în recunoașterea teritoriului, în drumeții în zona Padis, iar apoi se vor distra cu jocuri și activități specifice cercetașilor, în zona taberei.

130 de cercetași cu vârste cuprinse între 7 și 24 de ani vor avea parte de 9 zile de aventură, de experiențe noi și vor lega prietenii alături de colegii lor cercetași. Sâmbătă, 20 august, va fi Ziua Portilor Deschise unde sunt invitați părinți și prieteni ai cercetașilor, și toți cei interesați să vadă cum arată un asemenea camp.

Campul Centrului Local Axente Sever Alba Iulia se desfășoară datorită susținerii și colaborării cu Primăria Gârda, Ocolul Silvic Garda, Societatea de Transport Public Alba, Supremia, Transavia. Lin&Ema, Galilea Farm, Cora Trade Centrer si Elmiro Prest.

[nggallery id=2502]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Bogdan Socaciu și Maria Miron, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia, rezultate excepționale la matematică: Calificare la faza națională a Olimpiadei și prestații remarcabile la concursul „Pitagora”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bogdan Socaciu și Maria Miron, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia, rezultate excepționale la matematică: Calificare la faza națională a Olimpiadei și prestații remarcabile la concursul „Pitagora” Doi elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia au obținut rezultate excepționale la matematică. Elevul Bogdan Socaciu a obținut Premiul I și calificare […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv: Calificare la etapa națională a Olimpiadei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv Elevul fruntaș Luca Perța, din clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, s-a calificat pentru al doilea an la rând la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, după ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul

Ioana Oprean

Publicat

în

SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul Un bărbat de 43 de ani, din Ponor, a fost reținut de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. Scandalul a pornit de la […]

Citește mai mult