100 de zile de şcoală sărbătorite de clasa I Step by step Cugir
Şcoala generală cu cls. I-VIII nr. 3 din Cugir a sărbătorit împlinirea a 100 de zile de şcoală. „A fost o zi foarte importantă pentru clasa noastră, pentru că am împlinit 100 de zile de activitate. Ne-am pregătit mult pentru a sărbători aşa cum se cuvine acest moment, care este unul specific metodei didactice alternative Step By Step şi care are ca obiectiv principal evidenţierea cunoştinţelor instructiv – educative pe care le-au acumulat copiii în această perioadă de timp”, au precizat profesorii Dorina şi Dorin Brânduşe.
Evenimetul a debutat încă de la prima oră a dimineţii, când micuţii şcolari au păşit, pas cu pas, pe cele 100 de urme de hârtie lipite de la intrare şi până în sala de clasă. Pentru această zi mare, clasa a fost împodobită cu baloane, aranjamente din hârtie creponată, floricele create de copii, toate în număr de 100.
Cel mai important şi mai aşteptat moment a fost expunerea colecţiilor personale din 100 de obiecte realizate de copii pentru acest moment. Portrete din mărgele, arici din scobitori, afişe cu poze din prima zi de şcoală şi până în prezent, căniţă confecţionată din boabe de cafea, tablouri din macaroane, scoici sau biluţe, au dovedit creativitatea şi inventivitatea elevilor.
Acţiunea a continuat cu o licitaţie cu strigare, prin care profesorii Brânduşe încearcă, în lipsa notelor şi calificativelor, să-i motiveze cât mai bine pe micuţii şcolari. Evenimentul s-a încheiat cu o surpriză oferită de părinţi copiilor şi dascălilor, un tort aniversar, care a fost servit la finalul prânzului. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]